Primii mei bocanci „adevărați” erau din piele groasă. Negri. Îi legam cu șireturi până sus și cu trei barete cu catarame de metal. Butucănoși, în stil milităresc. Lipsiți de feminitate. Erau cu un număr mai mare … atât am găsit la consignația din oraș prin 91.

Rar îmi amintesc câte o bucurie din asta soră cu marile cuceriri. Asta simțeam eu, o puștoaică în fața oglinzii pentru bust din holul casei, cățărată pe un taburet de bucătărie să îi pot admira în picioare. Parcă arborasem drapelul brandului personal pe culmea Everestului!
Bocancii „de rocker” nu erau o pradă simplă. Emoția unei perechi noi putea fi oricând pe picior de egalitate cu primul sărut din viața unui adolescent rebel.
Peste 20 de ani i-am redescoperit. Feminini, stilizați și mai ales cu bucuria că o altă pereche de bocanci îi acompaniază tot pe ritmuri de rock. Privesc acum în oglindă o puștoaică în bocanci roșii, care ține după umăr un tânăr ceva mai înalt.

Nu știu când au zburat anii prin ghetele mele și când am ajuns în preajma scenei de rock, ajutând la cărat de cinele, pedale, stative… setul de tobe ale lui fii-miu. Și cum am devenit prietenă cu tinerii din trupele rock din orașul nostru. Și cât de mult ador să fiu sora mai mare care se simte la fel de tânără în bascheți și blugi rupți.

Și nu e un vis că frăția rockului a scris un dialog dintre generații, între băieții care erau pe scenă când eu eram o copilă rebelă în public și tinerii din trupele de azi. O emoție a muzicii și un grup de valori și idei comune. Prieteni care s-au adunat sub aceeași umbrelă, frații mari cu cei mai mici ca să cânte. Și mie mi-a revenit bucuria să le desenez în litere întâlnirea. Fără calcule numerologice, literele mele au scris numele Brockers – rockerii mai mari, cu experiență, care investesc timp, pasiune și dăruire în noile talente ale muzicii. „Investitorii” și tinerii cu aceeași pasiune au devenit Brothers of Rock. Cei fără vârstă, limite, judecăți.

Un proiect al împătimiților scenei rock, care au dat mâna cu prietenii mai tineri. În concertul lor de remember „20 years after”, i-au invitat pe tineri să preia microfonul și să ducă povestea mai departe.

Stories about rock will never die – motto-ul frăției rock spune că totul se continuă și lucrurile au început să curgă. Concerte locale, deplasări în alte orașe, festivaluri, evenimente pentru tineri, petreceri… Cinci trupe de adolescenți: CandleLight, Age of Tomorrow, Endless Emotion, Kerosen, Rapax s-au lansat din frăția unui vis. Totul curge, se modifică, ei cresc, unii merg la studii în alte orașe, fiecare dintre ei și cu alte preocupări creative. Am descoperit cât de frumoși sunt: pe lângă muzică, fac teatru, fotografie, sport de performanță și cine știe câte hobby-uri mai au.

M-au lăsat și pe mine să pătrund câte puțin în gașca lor, să le ascult problemele și plăcerile, să râd, să plâng cu ei în momentele grele. Ne îmbrățișăm, împărțim câte un covrig sau un hanorac. Ne permitem să ne tragem de șireturi. Bocancii de rocker au acum doar alte culori sau design, dar șireturile noastre leagă același spirit liber, cu forță de exprimare, cu îndrăzneală, cu voce de auzit și cu suflet mare, de frate și de soră. Fără limite de vârstă, de statut sau portofel.

Într-o seară de concert m-am cunoscut cu Ioana Mardare, la Clubul Moldavia Bikers, pentru că ea e biker și fotograful lor oficial, iar eu sora mai mare a tinerilor artiști, responsabilă cu imaginea lor. Două Ioane s-au îmbrățișat, au creat conexiune și au decis tacit să se cunoască mai bine . Sub aparentul aer de rockeriță puternică și dură, i-am descoperit sufletul de adolescent în ochii albaștri și blânzi. Nu mi-a putut ascunde femeia sensibilă și bună din spatele armurii de biker-superwoman. Ne-am propus să începem un proiect foto cu copiii din clubul Brothers of Rock. Am descoperit că avem pasiuni comune. În timp ce ea fotografiază, eu o privesc prin lentila mea, simt câtă bucurie pune în ce face, iar în obiectivul ei citesc pasiune și admirație pentru acești tineri artiști. Îi adorăm și eu și ea… două femei cu inimă de adolescent, care iubesc rockul și fotografia. Ea fotograf profesionist, eu amator de fotografie. Se scarpină în creștetul capului, se pune în genunchi, dă din mâini, explică, se strecoară printre tinerii artiști, ca un regizor de film cu actorii în studio.

Ioana e desenator de chipuri, dorința ei e să arate fiecărui suflet pe care îl fotografiază câtă frumusețe zace în el sau în pasiunea pe care o are. Cam asta face și cu tinerii mei prieteni. Priviți și voi!

Și cine știe unde mai duce povestea noastră, cu legături de suflet adolescentin…

Poveștile despre rock chiar nu se termină niciodată! Nu uitați să vă legați între voi la șireturi!

• 

• 

• 

• 

•