Am început anul cu planuri pe care nu le-am dus până la capăt. Mi-am făcut procese de conștiință pentru dezordine și incertitudini.
M-am jucat conștiincios de-a „O bucurie pe zi” de fiecare dată când am simțit să vă transmit și vouă câte ceva bucurat din mine, prin ochii mei brambura-n lume. Aproape de mine și mai ales de voi.
Am primit lecții și teste despre mai de toate, oricând am lăsat porțile deschise. Pe unele le-am primit cu inima deschisă la pagina cu intrări. La altele nu am știut deschide lacătul. Iar pe cele ce tot vin pun lumina lanternei la treabă, să mă dumiresc cu ce se hrănesc.
Am redevenit o fetiță-femeie fără vârstă, când am trecut examenul de mamă cu autorizație de prietenă a fiului meu. Cu multă harță, contre, dar și comunicare și îmbrățișări dintre cele mai calde.
Am învățat că ziua mea de naștere poate deveni un prilej de autocunoaștere și de șters limite simple, fără să fii la spa, lângă Ocean sau în rochie de gală. Sau că durerile și dorul generează o nouă cunoaștere a tipei din oglindă, în orice dimineață. Și că dăruirea în „gașcă” poate ține loc de conferință globală de dezvoltare personală și de grup. Și că îmi aparține în exclusivitate. Și că prietenii sunt darul meu de preț.
Am greșit plângându-mă de neajunsuri și am făcut exces de vorbe acolo unde nu erau solicitate. Sau nu am spus lucrurilor clar pe nume, din teama de a fi neînțeleasă sau prea pricepută.
Am fost binecuvântată cu provocări hard-core și mă minunez că le-am acceptat ca etape de învățare.
Aleg să continui planurile începute sau să le transform în unele noi, cum va să vie. Să umblu iară brambura pe unde mă strigă a bucurie. Să ascult toate lecțiile care vin și să le fac recepția fără proces verbal. Să desfac lacătele ruginite și să las ușa deschisă atât cât e nevoie. Să învăț adolescența în… nu știu câți pași. Să accept cifrele anilor fără să mă uit în urmă cu pufnit. Să dăruiesc oricum, orice, oricând simt nevoia de bucurie. Către mine și către voi. Să fiu limpede cu ceea ce sunt.
Asta vă doresc și vouă. Oricarecum. Fiți în prezent cu voi și cu trăirile voastre! Furișați o privire în Azi și lăsați durere, bucurie, moft, oftat, scuipat să fie! Fiți!
#obucuriepezi #onejoyperday #azi #today