„Împăratul muștelor”, de William Golding.

Am știut de la bun început când am ales cartea asta pentru a doua întâlnire la book club-ul Traista cu Cărți că nu e una ușoară. Și că o să oftăm și că o să ne contrarieze și o să ne indignăm de imaginile astea prea cinematice, chiar înainte să fi (re)văzut ecranizările. Dar că o ne placă parcursul poveștii și că o să ne ridice atâtea întrebări, conștientizări și o să facem multe conexiuni. E una dintre cărțile must-read din teancul ăla lung de referințe și mă bucur că am ajuns la ea.

Am decis într-o seară să iau o pauză de la lectură și să vizionez miniseria Adolescence, pe Netflix. Se vorbea atât de mult despre filmul ăsta, aproape că mă irita și îl amânam. O decizie bună să-l vizionez. E o ficțiune cu o poveste șocantă, o crimă comisă de un adolescent cam de vârsta personajelor lui W. Golding, scriitorul care a primit premiul Nobel pentru literatură și care ne-a spus într-un alt fel povestea în 1954.

Copii care ucid. Reguli care pier.

Nici în Adolescence și nici în romanul lui Golding nu e vorba (doar) despre adolesecență și problemele ei și nici despre părinți care nu știu să-și crească cum se cuvine copiii, și nici despre hăul neînțelegerii dintre generații.

E vorba despre o lume care se destramă în umanitate și compasiune și rațional și în esență.

O lume fără reguli și fără conștiință e supusă uciderii valorilor.

Ne temem de pericolele la care sunt supuși copiii în gura dinozaurului tehnologic astăzi? Asta a existat dintotdeauna, doar cu alt tip de balauri. În romanul „Împăratul muștelor” asistăm cu inima cât un purice la cruzimea lumii, nu a copiilor, a umanității lipsite de discernământ, de empatie și credință. O luptă permanentă, războaie din sete de putere, vânatul pentru supraviețuire, canibalism la propriu și la figurat, ură față de semeni, segregarea conducerii și a convingerilor.

Binele nu învinge la urmă

Personajele lui Golding sunt excelent construite și sunt o metaforă puternică a binelui și răului, lupta pentru putere vs. cea de supraviețuire, despre compasiune și frăție vs. dispreț, ignoranță, ură, indiferență și egocentrism. Ralph e cel care, în ciuda dorinței de a fi lider, e totuși cel care lasă urma de speranță pentru VIAȚĂ, pentru Salvare. Îl ocrotește pe amicul său Piggy, băiatul mai gras care e hărțuit pentru aspectul său de toți băieții (acum i se spune bullying, și poate e și mai rău), încearcă să întrețină un foc aprins pentru a fi văzuți și salvați și pune pe primul loc viața, nu hrana și lupta. La polul opus, adolescentul Jack e avid să vâneze, însetat de hrană, de moarte și de putere. Piggy e vocea rațiunii, a păcii și a dreptății, cel care încearcă să le găsească până și celor vinovați de omucidere un motiv, o greșeală fără voie…

Ne creștem copiii diferit. Ne tot minunăm de zeci de ani de discrepanțele dintre generații. Uitând că am trecut și noi pe acolo, prin furtuna hormonală, prin rebeliune și prin lumea lui gică-contra și-a lui Nu. În marile povești ale lumii în care lupul mănâncă iezii sau pe bunicuță și pe scufiță, fie ele cu zmei sau zâne, binele nu învinge mereu. Așa că dacă vă gândiți când e nimerită povestea asta cei mai mici, în colecția Humanitas Junior, a fost publicat și varianta de roman grafic, o adaptare a textului și cu ilustrații pentru copii cu vârste +12. Eu cred că și copiii au nevoie de reguli, de exemple și de adevăr, să știe cum binele se separă de rău.

Dar speranța își face loc cu coatele

Finalul romanului Golding se încheie cu speranța la viață, salvatorii adulți care ajung pe insulă observă copii mânjiți de sânge și rămân muți în fața jocului de-a moartea. Profeția bietului Simon, copilul ucis cu bestialitate în ritualul vânătorilor, se împlinește – Ralph se va întoarce negreșit acasă. Poate tocmai asta e calea ca noi toți să ne privim cu mai multă compasiune între noi, pe copiii noștri în transformările lor, să privim în oglinda viitorului și să ne mai întoarcem „acasă”. Să învățăm diferențele și să ne construim reguli care susțin valori.

„La aceste cuvinte, Jack se ridică în picioare, ținând cuțitul plin de sânge. Cei doi băieți se înfruntară. Într-o parte se afla lumea strălucitoare a vânătorii, a tacticii, a bucuriilor sălbatice, a îndemânării; în cealaltă, lumea nostalgiei, a bunului-simț ultragiat.”