Dragostea cinstită e cea bine hrănită

Îmi place tare cum oamenii găsesc un motiv de celebrare, din orice. De la vremea de hibernare și de intrat în bârlog, se găsește o sărbătoare, apoi vine Crăciunul, deci activitate maximă la bârlog. Apoi e cu Revelion, șampania fină se prelinge pe bărbie, maioneza se întinde lasciv pe salata de beouf… Anul Nou e întâmpinat cu jurăminte, dorințe,  agende cu planuri mărețe. Se celebrează cu ouă de pește de lux pe rondele de pâine prăjită. Ah și 12 boabe de struguri. Câte una pe lună.

De Sânt’ Ion, varza murată își face de cap cu ciolanul afumat, un tango studiat. La început de februarie se fac pregătiri intense, pentru luna iubirii. Mai întâi pornim occidental, elegant, cu cupidonul care-și fâlfâie aripile de ciocolată pe inimioare de catifea. E ziua lu’ Valentin, cu trandafiri roșii și vorbe dulci. Cei care au prins serbarea de școală pe vremea lui Moș Gerilă strâmbă din nas la fanfaronada importată, „ce, mă, noi nu o avem iubirea noastră românească?” Aștia se îmbracă în ie, își pun tricolor la oglinda retrovizoare. Și țin cu Dragobetele lor. Primit și el cum se cuvine, cu bucate românești, piftii usturoiate și mămăligă în formă de inimă.

Nu trec zile să se plictisească. Indată șnurul dacic alb-roșu vestește primăvara. Ăsta da motiv de bucurie! Mărțișor! Bărbații, topiți după jumătățile lor feminine, încep disperați goana după daruri potrivite. Pornesc din timp, că vine și ziua femeii după fix o săptămână. Apele se dezgheață, să curgă florile zic! Doamnele, topite la rândul lor după jumătățile lor masculine, se sărbătoresc și singure. Se răsfață la coafor, colorează unghii și ce mai prind. Pentru ca seara să savureze împreună cu jumătățile aferente, cu vin bun. Mult. Și farfurii cu meniuri alese. Și cu dans. Mult.

Mi se pare numai mie că dragostea trece fix prin stomac?

Ah, îi înțeleg acum pe bieții fluturii, cum se zbat ei plini de emoții. În stomac. Dau din aripi, se agită, se exaltează, suferă, oftează, mârâie erotic. De foame, prietene! Ține-o flămândă pe iubirea ta și privește-o atent. I se rupe de toți fluturii colorați. De bomboane și zorzoane și inimioare.

Foame, am zis? Vă demonstrez două cazuri practice: 1. o pasiune exotică  se transformă în iubire de rutină. 2. o relație banală devine amorul vieții. Tot de foame!

Prima experiență a început câțiva ani, în căutare de noi gusturi. Am încercat mai întâi câteva exemplare bine făcute, cu pielea netedă, am disecat un exemplar felii și l-am stropit cu lămâie, altfel nu-l puteam suferi.  Mi-a lăsat pe limbă un gust fad, de săpun de rufe și praf de castravete crud, lipsit de orice imaginație. Tenace cum mă știu, am încercat și ceva exemplare mai mici, mai urâte dar mai prietenoase. Dovadă că am fost superficială și pun preț pe exterior. Supriza naibii! Un avocado mic, cu pielea încrețită și negricioasă mi-a arătat el mie cât e de gustos și nu dă doi bani pe cel mare și netezit. M-am îndrăgostit iremediabil. L-aș mânca și din priviri, în orice combinații. Cu roșii, cu pâine prăjită, cu ou, cu usturoi, cu pește, cu brânză, în salate… E adevărat că a devenit o rutină a zilei, deși e un mofturos de prin Americi.

A doua experiență mi-a demonstrat cum banalitatea devine iubirea autentică și poate fi construită cu cine nu te aștepți. Cum ar fi să descoperi că un rădăcinos obișnuit, fără aere extravagante, nu foarte dens la gust, nici cu numede Latino lover exotic, dar onest și autentic, și îți poate aduce treptat fericirea. Direct și transparent. Fără mofturi sau aere de superioritate. Suficient de dulce cu tine atunci când ești la dietă, te ajută să uiți de plăcerea bolnavă a cartofilor prăjiți. Păstârnacul e iubitul simplu, loial și matur. Se oferă cinstit, suplu și limpede în supe și rasoluri. Iar copt la foc iute devine crocant și un prieten de cursă lungă, care știe să țină companie proteinelor. Se lasă bucuros zdrobit piure, doar să îl accepți pe lângă tine și să îl alinți cu prietenie.

Aflu acum că prin Scoția l-au considerat drept afrodiziac! Poftim, ce ziceam! Dragostea flutură din stomac spre restul corpului. Dacă o hrănești, prietene!

Hai că vin Sânzienele, propun să avem grijă la meniul fluturilor! Să fie cinstiți!

Reclame
Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Trage-mă, frate, de șireturi!

Primii mei bocanci „adevărați” erau din piele groasă. Negri. Îi legam cu șireturi până sus și cu trei barete cu catarame de metal. Butucănoși, în stil milităresc. Lipsiți de feminitate. Erau cu un număr mai mare … atât am găsit la consignația din oraș prin 91.

Rar îmi amintesc câte o bucurie din asta soră cu marile cuceriri. Asta simțeam eu, o puștoaică în fața oglinzii pentru bust din holul casei, cățărată pe un taburet de bucătărie să îi pot admira în picioare. Parcă arborasem drapelul brandului personal pe culmea Everestului!
Bocancii „de rocker” nu erau o pradă simplă. Emoția unei perechi noi putea fi oricând pe picior de egalitate cu primul sărut din viața unui adolescent rebel.
Peste 20 de ani i-am redescoperit. Feminini, stilizați și mai ales cu bucuria că o altă pereche de bocanci îi acompaniază tot pe ritmuri de rock. Privesc acum în oglindă o puștoaică în bocanci roșii, care ține după umăr un tânăr ceva mai înalt.

Nu știu când au zburat anii prin ghetele mele și când am ajuns în preajma scenei de rock, ajutând la cărat de cinele, pedale, stative… setul de tobe ale lui fii-miu. Și cum am devenit prietenă cu tinerii din trupele rock din orașul nostru. Și cât de mult ador să fiu sora mai mare care se simte la fel de tânără în bascheți și blugi rupți.

Și nu e un vis că frăția rockului a scris un dialog dintre generații, între băieții care erau pe scenă când eu eram o copilă rebelă în public și tinerii din trupele de azi. O emoție a muzicii și un grup de valori și idei comune. Prieteni care s-au adunat sub aceeași umbrelă, frații mari cu cei mai mici ca să cânte. Și mie mi-a revenit bucuria să le desenez în litere întâlnirea. Fără calcule numerologice, literele mele au scris numele Brockers – rockerii mai mari, cu experiență, care investesc timp, pasiune și dăruire în noile talente ale muzicii. „Investitorii” și tinerii cu aceeași pasiune au devenit Brothers of Rock. Cei fără vârstă, limite, judecăți.

Un proiect al împătimiților scenei rock, care au dat mâna cu prietenii mai tineri. În concertul lor de remember „20 years after”, i-au invitat pe tineri să preia microfonul și să ducă povestea mai departe.

Stories about rock will never die – motto-ul frăției rock spune că totul se continuă și lucrurile au început să curgă. Concerte locale, deplasări în alte orașe, festivaluri, evenimente pentru tineri, petreceri… Cinci trupe de adolescenți: CandleLight, Age of Tomorrow, Endless Emotion, Kerosen, Rapax s-au lansat din frăția unui vis. Totul curge, se modifică, ei cresc, unii merg la studii în alte orașe, fiecare dintre ei și cu alte preocupări creative. Am descoperit cât de frumoși sunt: pe lângă muzică, fac teatru, fotografie, sport de performanță și cine știe câte hobby-uri mai au.

M-au lăsat și pe mine să pătrund câte puțin în gașca lor, să le ascult problemele și plăcerile, să râd, să plâng cu ei în momentele grele. Ne îmbrățișăm, împărțim câte un covrig sau un hanorac. Ne permitem să ne tragem de șireturi. Bocancii de rocker au acum doar alte culori sau design, dar șireturile noastre leagă același spirit liber, cu forță de exprimare, cu îndrăzneală, cu voce de auzit și cu suflet mare, de frate și de soră. Fără limite de vârstă, de statut sau portofel.

Într-o seară de concert m-am cunoscut cu Ioana Mardare, la Clubul Moldavia Bikers, pentru că ea e biker și fotograful lor oficial, iar eu sora mai mare a tinerilor artiști, responsabilă cu imaginea lor. Două Ioane s-au îmbrățișat, au creat conexiune și au decis tacit să se cunoască mai bine . Sub aparentul aer de rockeriță puternică și dură, i-am descoperit sufletul de adolescent în ochii albaștri și blânzi. Nu mi-a putut ascunde femeia sensibilă și bună din spatele armurii de biker-superwoman. Ne-am propus să începem un proiect foto cu copiii din clubul Brothers of Rock. Am descoperit că avem pasiuni comune. În timp ce ea fotografiază, eu o privesc prin lentila mea, simt câtă bucurie pune în ce face, iar în obiectivul ei citesc pasiune și admirație pentru acești tineri artiști. Îi adorăm și eu și ea… două femei cu inimă de adolescent, care iubesc rockul și fotografia. Ea fotograf profesionist, eu amator de fotografie. Se scarpină în creștetul capului, se pune în genunchi, dă din mâini, explică, se strecoară printre tinerii artiști, ca un regizor de film cu actorii în studio.

Ioana e desenator de chipuri, dorința ei e să arate fiecărui suflet pe care îl fotografiază câtă frumusețe zace în el sau în pasiunea pe care o are. Cam asta face și cu tinerii mei prieteni. Priviți și voi!

Și cine știe unde mai duce povestea noastră, cu legături de suflet adolescentin…

Poveștile despre rock chiar nu se termină niciodată! Nu uitați să vă legați între voi la șireturi!




Citat | Publicat pe de | Lasă un comentariu

Oricarecum prezent

Am început anul cu planuri pe care nu le-am dus până la capăt. Mi-am făcut procese de conștiință pentru dezordine și incertitudini.

M-am jucat conștiincios de-a „O bucurie pe zi” de fiecare dată când am simțit să vă transmit și vouă câte ceva bucurat din mine, prin ochii mei brambura-n lume. Aproape de mine și mai ales de voi.

Am primit lecții și teste despre mai de toate, oricând am lăsat porțile deschise. Pe unele le-am primit cu inima deschisă la pagina cu intrări. La altele nu am știut deschide lacătul. Iar pe cele ce tot vin pun lumina lanternei la treabă, să mă dumiresc cu ce se hrănesc.

Am redevenit o fetiță-femeie fără vârstă, când am trecut examenul de mamă cu autorizație de prietenă a fiului meu. Cu multă harță, contre, dar și comunicare și îmbrățișări dintre cele mai calde.

Am învățat că ziua mea de naștere poate deveni un prilej de autocunoaștere și de șters limite simple, fără să fii la spa, lângă Ocean sau în rochie de gală. Sau că durerile și dorul generează o nouă cunoaștere a tipei din oglindă, în orice dimineață. Și că dăruirea în „gașcă” poate ține loc de conferință globală de dezvoltare personală și de grup. Și că îmi aparține în exclusivitate. Și că prietenii sunt darul meu de preț.

Am greșit plângându-mă de neajunsuri și am făcut exces de vorbe acolo unde nu erau solicitate. Sau nu am spus lucrurilor clar pe nume, din teama de a fi neînțeleasă sau prea pricepută.

Am fost binecuvântată cu provocări hard-core și mă minunez că le-am acceptat ca etape de învățare.

Aleg să continui planurile începute sau să le transform în unele noi, cum va să vie. Să umblu iară brambura pe unde mă strigă a bucurie. Să ascult toate lecțiile care vin și să le fac recepția fără proces verbal. Să desfac lacătele ruginite și să las ușa deschisă atât cât e nevoie. Să învăț adolescența în… nu știu câți pași. Să accept cifrele anilor fără să mă uit în urmă cu pufnit. Să dăruiesc oricum, orice, oricând simt nevoia de bucurie. Către mine și către voi. Să fiu limpede cu ceea ce sunt.

Asta vă doresc și vouă. Oricarecum. Fiți în prezent cu voi și cu trăirile voastre! Furișați o privire în Azi și lăsați durere, bucurie, moft, oftat, scuipat să fie! Fiți!

#obucuriepezi #onejoyperday #azi #today

motz flori gabitz

Notă | Publicat pe de | Lasă un comentariu

Contraste

Experiențele trăite m-au învățat că bucuriile mici sunt responsabilitatea mea. Aleg să mă bucur. Sau să fiu tristă. E unica formă de libertate care nu costă. Pentru care nu trebuie să mă justific. Prin care nu sunt obligată să mă compar cu nimeni. Sau să fac cuiva pe plac…

Îmi vei spune, poate…

„- Bine, dar, lucrurile nasoale vin din exteriorul tău, pierzi pe cineva drag, o casă, un job, te îmbolnăvești, te rănește cineva. O prostie! ce, eu aleg să sufăr? Nu ține de mine…
– Ai dreptate, tristețea nu ne scutește pe niciunul. Lacrimile nu seacă, oricât le ții sub control, zâmbind prefăcut sub masca de pilule. Fac parte din noi și bucurie și tristețe, parfum și transpirație, oricum o dai.”

Sau vei spune…

– Păi toate bucuriile alea costă. Să îți faci un moft, să călătorești, să oferi, să îți cumperi…
– Da, tu alegi cu ce să te bucuri. Ce te emoționează, ce te împlinește. Să vezi, acum două zile m-au fascinat doi fluturi. Habar n-am dacă erau doi amorezi sau doi frați care se ceartă. Jocul lor m-a impresionat atât de mult și i-am urmărit în liniște, să nu-i perturb. În fața frumuseții pot râde sau plânge de bucurie. E o chestie ieftină, nu?

Și, apoi am plâns și de-o bucurie contrastantă. Un moment prețios, plin de putere. Despre visul  împlinit al Simonei Halep, despre voință, muncă, pasiune. Pe care a  vrut să-l împartă cu noi toți. Un eveniment care a generat concomitent cel mai frumos, curat și decent exercițiu de exprimare a libertății. Un gest de democrație fără injurii, fără violență, cu gânduri simple, firești. E povestea OAMENILOR care mă fac să mă mai simt un pic acasă!

Clic aici: Recorder – despre Simona Halep și despre libertate

fluturiimei

Mă-nclin! Iartă-ne, Simona! Îți mulțumim! E o chestie scumpă, dar merită, nu?

Am repetat „bucurie/(a se) bucura” de 8 ori?

Pe tine ce te face să plângi de bucurie?

 

 

 

 

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Rețetă de aluat

3832versiunea 2.0.1.8

Ingrediente și unelte:

  • copil fraged (1, 2 sau mai mulți)
  • ceaun/cratiță/mediu familiar (la alegere)
  • spatule cu brațe
  • port USB dublu
  • mod activare (Prezență)
  • scenariu (improvizație)
  • sare, piper, îndulcitor natural (după gust)
  • bucurie (cât cuprinde)
  • iubire (fără adaos de condiționări)

Mod de preparare:

Se citesc temeinic  instrucțiunile de folosire. Se ia cu grijă copilul fraged, se așază afectuos în miezul familiei. Se pornește procesul de învățare, reciproc. Vă aflați la prima, a doua sau a treia experiență? De fiecare dată dozajul ingredientelor e diferit și uneltele se adaptează după cerințe.

Se configurează cadrul propice pentru dezvoltarea pruncului, se asigură condițiile optime de mediu, confort și siguranță. Se conectează cablul USB, stabilind legătura afectivă între adulți/copiii mai mari și copilul fraged. Se activează funcția Mod Prezență pentru toți membrii familiei. Mufa de la cablul unității centrale se introduce în priza cu Afecțiune. Cu ajutorul spatulelor cu brațe se amestecă aluatul fraged, calm, cu răbdare, presărând un praf de joacă și de dialog. Prin mângâiere, alint, zâmbet și cu vorbe sau cântec. Se condimentează, după gust, cu iubire fără adaos de condiții sau sentimente artificiale. Se frământă cu încredere și se lasă la dospit.
Pentru ca aluatul să crească fericit… luați…

Chiar credeați că vă scriu o rețetă de crescut copii? Ați mușcat din aluat? Ei bine, vă dezvălui că nu știu niciuna. Cum nimeni nu cred că știe. Dar pentru că prezentul e cel în care copiii se cresc prin rețete de „parenting”… mă tot frământă și pe mine gândurile, grija, dilemele: cât de părinte, cât de mamă și cât de corespunzătoare sunt eu? Perfecțiunea se autoelimină! Teoretic, eu și parenting-ul nu avem contract semnat. Practic, cel mai probabil că găsesc același lipici cu cel din cărți, cu rețete adaptate. Ochiometric. Precum și gătesc. Admir pe cei care gătesc după cantități exacte, au răbdare să le bibilească și să urmeze sfaturile de crescut copii à la carte.

Mestecând practicile în ceaun, am constatat:

Soluția mea de creștere a copilului? Esența e în ceea ce cred eu că fac bine pentru fericirea lui, nu pentru a mea. Rețeta mea de iubire? Nu-i dau să mănânce brânză cu struguri, că-mi place mie, ci șnițele, că-s favoritele lui. Proces de învățare continuă? Puterea de a-i accepta gusturile, de a-i da dreptul să aleagă. Și să afle ce-mi place și mie.

Mulți copii luptă pentru a-si multumi parintii, pentru a le satisface propriile vise, neîmpliniri, gusturi. Mulți părinți luptă pentru a se ridica la înălțimea pretențiilor copiilor lor, adesea peste ce-și pot permite. Astfel că mâncarea se arde pe foc, priza scoate fum de nepăsare, de ignoranță, de lipsă de respect. Greșești cantitatea de drojdie și pâinea crește prea mult și dă pe dinafară… Pui prea puțină și nu creste suficient. Ne prindem cu mâinile de tâmple, câte miligrame am scăpat în plus, în minus… Copii care devin prea repede adulți pentru a oferi sprijin… Copii care nu „cresc” responsabili niciodată… Cum să fii perfect… ce cale de mijloc?

Cu iubire, încredere în forțele tale, în puterea copilului tău, după jde mâncăruri arse în mod repetat, poți născoci rețeta potrivită vouă. După gust, miros… simțire!

Recomandările mele după eșecuri și reușite „bucătărite”:

Ai curaj sa îi ceri iertare copilului tău când o sfeclești. Îmbrățișează-l oricât de des (mai puțin în public în cazul adolescentului). Spune-i des că îl iubești. Spune-i când și de ce greșește, când îl prinzi că minte. Laudă-l pentru ce face bine, nu doar când e genial. Povestește-i din greșelile tale și ce te-au învățat. Oricum o dai tot pe ale lui le va face și… fără ele, nu va crește firesc. Nu te oferi să le preiei în locul lui, nu-i face temele, nu-i duce tu șosetele la coșul de rufe. Iubește-l și asta va oferi și primi mai departe.

Pentru un plus de savoare, combinația se servește cu o conversație neregizată:

Alo, copile, pe unde ești? a plouat puternic, unde te-ai adăpostit?
– Sunt bine, mama mea, frumoasa mea… am treabă, joc baschet, haide… (râde, știe că mă încrunt)
– Stai, stai, nu închide… ai vazut curcubeul? (mă încrunt da-mi trece)
– Îl văd și acum și în fiecare secundă a vieții, haide pa! te iubesc, mama! (râde)
(Zâmbesc holbându-mă pe cer la curcubeu).

Să aveți poftă!

 

Publicat în Senzorina | 1 comentariu

Feminoia©

Dragă femeie, adesea ai momente în care nu înțelegi ce ți se întâmplă ție sau prietenei, mamei, surorii tale…
Dragă bărbate, adesea ai momente în care nu înțelegi ce i se întâmplă iubitei, prietenei, mamei, soției, surorii tale…

Ai dori să pricepi, să ajuți, să ierți, să nu fugi, să dăruiești, să ceri, să primești. Nu găsești mereu soluții, nu știi motivele sau când e momentul oportun. Că ești Bărbat sau Femeie! Iată o explicație experimentată pe piele proprie. Muierea din mine, din tine, din ea…  suferă de:

Feminoia© = afecțiune cu ușoare similitudini cu „paranoia”, specifică femeilor. Se manifestă prin logică suspicioasă asupra faptelor, asupra detaliilor comportamentale ale persoanelor (în speță de gen masculin); prin cumul de griji, preocupări, neliniști, supoziții, superstiții în privința tuturor celor apropiați, până la străinii din mediul lor; prin iluzii optice, olfactive, emoționale și confuzii sentimentale care le modifică în mod evident și acut stările; prin exagerări voite la adresa marilor lor iubiri (inclusiv/mai ales copiii); prin suferințe greu de dus sau de înțeles pentru orice altă creatură terestră; și nu în ultimul rând prin bucurii gigantice, pe care le pot pricepe doar extratereștrii.

Toate acestea survin când muierea își scuipă năduful, își urlă nemulțumirea, se manifestă direct. Dar la fel de repede își umple pieptul din nou cu tine, bărbatul din viața ei. Preaputernicule, nu uita că ori de câte ori o apucă feminoia, tot ea e cea care iubește cu foc, muncește cât doi la un loc, dăruiește cât nu ai tu timp să te bucuri și primește darul cu sufletu-n cerul gurii.

Așadar, fiecare bărbat care acceptă, observă ce înseamnă EA și este prezent în trăirile ei, în ciuda celor de mai sus, merită la rândul lui să fie prețuit.
Și ca să celebrăm deopotrivă, iată câteva exemple dintre cele mai simple și mai frumoase iubiri dintre el și ea.

Top declarații de dragoste:

  1. Cea mai frumoasă manifestare de iubire și libertate a unei femei față de ea însăși: un copac pe bicicletă desenat în cerneluri direct pe pielea ei.
  2. Cel mai frumos compliment al unui băiat către mama lui: „Ești frumoasă pur și simplu, mai ales cum ai tu tot timpul grijă de mine!”
  3. Cea mai frumoasă declarație de iubire a unui bărbat de succes către o femeie: „Ei nu știu că în spatele meu ai complotat tu cu gândurile tale bune!”
  4. Cea mai frumoasă declarație de dragoste a unei femei față de un bărbat: fără tine nu aș avea atâtea trăiri, m-aș aplatiza în prea-multă liniște, m-aș topi de plictis, aș conduce două mașini în loc de una, aș avea bicepșii multiplicați, aș găti fără gust, aș uita de dichis, n-aș învăța ce frumoasă sunt!
  5. Cea mai frumoasă…. (adaugă declarație ta de iubire față de corespondenta/ul inimii tale)

Dragă bărbate, ai înțelegere pentru Ea, de câte ori o uiți, enervezi, nesocotești, neglijezi, rănești… Ai grijă de EA!

Dragă femeie, ai înțelegere pentru El, ori de câte ori îl subestimezi, cicălești, zăpăcești, forțezi, rănești… Ai grijă de EL!

Așa cum ai grijă de TINE!

 

tree girl

Publicat în Senzorina | Lasă un comentariu

Born to be free

Cică mersul pe bicicletă rămâne întipărit în memorie și te descurci peste 20 ani, dacă te reapuci. Rămâne să încerc. Am probat cu patinele de gheață, a funcționat. Iarna când ninge cu fulgi din ăia mari pufoși, îți vine să copilărești și să-i prinzi în palmă sau pe limbă. Și asta a funcționat. La fel se întâmplă cu pasiunile din adolescență sau din prima tinerețe. La unele renunți, pe altele le păstrezi în sertar sau libere, le mai dai frâu individual sau între prietenii tot mai puțini, care au aceleași interese.

Nostalgici sau umblând la sertarul propriu, o gașcă de oameni mișto (profesioniști sau amatori), legați prin aceeași pasiune pentru muzica rock au copt un eveniment-concert. O retrăire a rock-lui anilor ’90 din Bacău. O poveste despre noi toți cei care umblam cu jeansii rupți (iată acum sunt în tendințe), ascultam rock și încă mai mișcăm ceafa din reflex la câte un vers amintit… O perioadă de manifestare rebelă, de intensitate și libertate pe care ni le mai activăm mai greu azi, copleșiți de responsabilități și alte preocupări. Trei trupe ale vremii, oameni sosiți de prin lume, pe unde s-au împrăștiat fiecare cu viețile lor. Împreună cu trupe noi și adolescenți.

Despre protagoniști sau desfășurarea evenimentului găsiți prin presă, în rețelele sociale. Eu vă voi spune despre trăirea mea, poate și a multora din cei prezenți. Despre mine cea de demult și despre mine copilul-părinte de acum. Despre amuzamentul cu care am regustat o bucățică din nebunia de altădată. Unii au simțit nostalgie. Alții bucuria revederii. Sau surprinderea primei participări. Începuturi de drum ale noii generații. Biletul cel mai de preț al unui eveniment-reuniune este tocmai schimbul de experiențe. Bucuria de a cânta/asculta. Și de a vedea tinerii care continuă acest drum.

AZI (prezentul fără ore) am văzut mame care acum 20 de ani nu s-ar fi gândit să vină la concertele fiilor lor rockeri și bucuria că acum sunt în fața scenei. Prieteni, familii, foști colegi de trupe. Foste iubiri. Prieteni de demult, prieteni noi. Tați și fii/fiice pe aceeași scenă. Prieteni care au revenit dintre îngeri din iadul de la Colectiv. Sau îngeri care ne veghează de undeva departe și care ar fi tare mândri să fie acolo cu ei, să aplaude.

Vă amintiți de certurile de la chefuri, rivalitatea dintre găști, fetele cele mai râvnite, gecile de motor invidiate… Zâmbiți, nu? Sau poate ridicați din sprânceană?  În bucuria de azi nu mai încap încrâncenare, mânii, rivalitate, discordie, îngâmfare… aparent importante la 15-20 de ani. Azi e despre pasiune, muzică și continuare. Copiii care împărtășesc aceeași pasiune pentru rock au parte de experiențe care topesc limitele de vârstă și de distanță. E îndrumarea potrivită de care noua generație are nevoie. Mulți dintre noi suntem acum părinți și cel mai bun lucru pe care îl putem da este să le fim aproape în ceea ce fac de plăcere. Mergem împreună la concerte rock, la teatru, la film, la distracție. Ne mândrim când ei sunt protagoniștii scenei. Ne dorim ca ei să cânte, să danseze, să creeze, să alerge, să înscrie goluri… după propriile dorințe. Pasiunea se poate transmite sau din ea pot învăța cum să o primească pe a lor în inimă. Așa vor fi mândri la rândul lor de ceea ce au făcut de drag și vor zâmbi fericiți la realizările copiilor lor.

Spiritul tânăr și copilăreala din fiecare din noi e darul unic pe care nu ți-l poate lua nimeni. E un soi de body language cu care putem comunica între generații fără să ne împiedicăm în diferențe și limitări.

Putem accepta/adopta noile tendințe și gusturi ale tinerilor. Și ei pot înțelege plăcerile noastre nostalgice. Ba mai putem purta plete sau pantaloni de piele și la 40, 50, 60 de ani… Fără să fim ridicoli, fără să ne pese de prejudecăți.

Mersul pe bicicletă și pe patine se reamintește, fulgii mari de zăpadă se pot prinde pe limbă. Părinții, bunicii, prietenii-adulți pot să se bucure și să fie împreună cu copiii/tinerii în același loc. Rock on, oameni buni!

Publicat în Senzorina | Lasă un comentariu