Ronțăială zgomotoasă

În vara în care a împlinit 18 ani, ca orice rac care-și respectă ritmul, s-a dat cu fundul înapoi de la orice act de curaj care ar fi putut să-l urce pe lista cu așa-da-uri din familia Mandache. Tatăl lui, director de bancă faimos, avea pretenția ca toate progeniturile sale să urmeze cel puțin o facultate atât timp cât le oferea casă și masă din buzunarul lui.

Lui Fiodor îi revenea  misiunea să urmeze medicina – era cel mai mic dintre băieți. Doi dintre cei trei frați ai lui erau studenți, unul la economie și celălalt la drept, iar cel mai mare dintre toți terminase cibernetica și conducea propria companie de IT. Domnul Mandache avea un capital de start-up pentru fiecare fiu pentru a-și pune pe picioare o afacere proprie. Așa că cel mai mic a rămas dator să devină al doilea medic al clanului Mandache, ca urmaș al mamei lor, renumitul medic cardiolog, Lioara Mandache.

La vârsta majoratului, fiecare dintre băieții Mandache a avut parte de o petrecere cu ștaif, la restaurant, cu lume bună, oameni de afaceri, prieteni, mulți necunoscuți, o atmosferă de eleganță și fast studiată minuțios până la bobițele roșii de caviar din Rusia, sticle de Moët la discreție și aranjamente florale naturale. Petreceri cu peste 200 de invitați.

Fiodor a protestat. A amenințat-o pe doamna Lioara că, dacă îl obligă să-și prindă părul și să se îmbrace în smoching în fața tuturor babelor sclifosite din oraș pe care nici nu vrea să le cunoască și să stea țeapăn cu cupa aia tâmpită de șampanie în locul unei beri normale, nu o să mai dea admitere la medicină.

– O să plec la muncă pe șantier, maman, acolo mă primesc ăia îmbrăcat așa, nu se uită nimeni nașpa la blugii mei evazați și la plete și nu tre să pup în cur nicio cucoană universitară sau doctorițele tale cu părul pe moațe și babalâcii lor putrezi de bogați din gașca oribilă a lui Mandy. Așa-l poreclea pe taică-su numai în fața doamnei Mandache și doar atunci când se asigurau că nu-i vede și aude nici naiba. Doamna doctor cedase demult mofturilor și revoltei fiului cel mic, lui îi permitea destul de multe în comparație cu copiii ei mai mari, dar încerca pe cât posibil să mascheze toate permisiunile și slăbiciunea ei în fața celorlați și îl acoperea cum putea ea mai bine.

A cedat și la insistențele lui pentru petrecerea de majorat și l-a convins chiar pe domnul Mandache că era timpul să schimbe și ei ceva în atitudinea de părinți: Băiatul e din altă generație față de cei mari, cherie! Cu cât ne opunem gusturilor lor nebunești, cu atât se vor îndârji mai tare și fug și de studiu și de noi. Hai să încercăm, dragule, ce ne costă să îl lăsăm cu petrecerea aia în legea lui, fără tot fastul nostru obișnuit? Vom face și noi o masă în familie acasă, asta va accepta ai să vezi, doamna Mandache vorbea blând și îl ținea pe soțul ei de braț, iar cu cealaltă mână îi mângâia șanțurile săpate de ani și de încruntare pe fruntea lui serioasă.

Fiodor și-a făcut majoratul cu o gașcă de hipioți într-un pub din campusul mediciniștilor, unde visa doar la locul lui într-o cameră de cămin. La școala aia nu visa drept deloc, gândul la admitere la facultatea de medicină îl făcea să verse, era prea mult de învățat, multe meditații în privat, materiile de rahat și nu-i plăcea absolut deloc gândul că el, un boem fără rigoare, ar putea deveni doctor. Halat alb, mănuși, părul tuns scurt și bărbierit la sânge, eu, bleah! îi șiroia câte un vis urât prin minte.

Îi crescuse binișor barba, dar fiind deschisă la culoare, arăta cam rară, de două luni nu se mai bărbierise deloc, voia să vadă cum îi stă. I se părea că ar arăta mai mascul așa dacă ar lăsa firele castanii să crească alandala în bărbie, pe obraji și pe sub nas. Uneori le mai mai ciupea pe ici-colo cu un bic de unică folosință, urmărind linia bărbii, cât să pară ceva mai îngrijit. Nu părea. Pletele castanii, se opreau la nivelul omoplaților și când nu le strângea la spate într-o coadă de cal, se ondulau ușor și haotic pe lângă clavicule. Nu suporta să își spele părul mai des de o dată pe saptămână, iar când i se părea că miroase prea pregnant a șampon, fuma mai mult ca să nu mai simtă parfumul. Și țigara i-o tolerase doamna Mandache, fără să afle soțul ei, cu toată credința și știința ei că inima e clar afectată din cauza fumatului.

Materiile de studiu pentru admitere îl făceau să vomite de plictiseală și lehamite, însă baiul mare îi venea de fapt de la cele două pachete de țigări consumate zilnic și Fiodor chiar începu să vomite la propriu. De la o vreme, se întâmpla tot mai des, chiar și la o zi-două.  Mereu își spunea că o să se lase, și că tot ce i se întâmplă e din cauză că ai lui îl obligau să îndese biologie și chimie cu găleata în cap, să învețe ceva ce nu-i place. Stomacul lui o lua razna, dădea rateuri și chiorăia în fiecare zi ca un lac plin de broaște râioase care se zgâiesc curioase la trecători, de parcă ar fi niște libelule bune de prins pe limba lor buboasă.

De fapt singurul lucru pe care el și-l dorea când se gândea la facultate era să-și fluture timpul și creierul aiurea prin campusul universitar, nu pe învățat. Să fluiere și să pipăie gagicile pe cur, să locuiască într-o cameră de cămin cu chicinetă și budă. O și vedea, mai mereu murdară, în haos complet, cu haine aruncate pe jos, cu chiuveta plină de vase murdare, iar fumul de țigară să fie atât de gros încât maică-sa să nu îi poată găsi nici numărul camerei. Nu luase în calcul, însă, că nicio gagică nu ar pune botul să intre în așa  o cocină, darmite să se lase bucuroasă pipăită pe fund.

Într-o dimineață, Fiodor a început să verse din nou, ca de obicei nu mâncase nimic, a băut cele două cești mari de cafea, pe stomacul gol, și a fumat mult. Maică-sa acceptase într-un fel ideea de când a aflat. Domnul Mandache avea să lipsească vreo două luni de acasă, era plecat în Norvegia la un schimb de experiențe cu o bancă de acolo. Și cum doamna Mandache avea o slăbiciune pentru Prâslea-cel-mic, îi permitea să fumeze acolo o țigară-două acasă.

E stresat și el, săracul, e un mic moft, să poată învăța mai bine, îi mărturisea doamna prietenei ei, ca o formă de scuză. Fiodor se alinta pe lângă maică-sa de fiecare dată când voia să meargă la vreo petrecere și îi cerea bani de buzunar. Mom, my luv, știi cât te iubesc, o să-nvăț mâine cât alții în trei luni, doar mă știi, acum te pup, ies cu băieții, și o săruta scurt pe obraz iar doamna Mandache ridica din umeri și din colțurile gurii de plăcere.

Fiodor nu i-a scăpat o vorbă maică-sii despre stomacul lui care a devenit tot mai violent în comportament, se gândea că poate e doar un pic stresat și că, la urma urmei, ar putea s-o asculte și pe ea și să mănânce câte ceva dimineața înainte să fumeze, sau chiar să reducă țigarile și cafeaua. Cât de greu putea fi să aibă totuși un pic grijă de el?

De la o vreme, simțea rosături tot mai dese pe dinăuntrul sternului, ca niște mușcături de șoareci cu dinți zimțați, care s-au instalat bine mersi în enzimele lui gastrice. Sugeau acolo cu nonșalanță cu paiul ca niște cocktailuri la petrecere, iar când le era foame, ronțăiau zgomotos din pereții stomacului. Durerile au devenit insuportabile, iar zgomotele tot mai ascuțite îl deranjau și în timpul somnului, iar la școală și la meditații atrăgea mereu privirile celor din jur.

Fiodor își ducea mâinile pe stern, le ținea lipite și încrucișate acolo, așa avea senzația că se mai atenua din chirăială și disconfort. Într-o seară s-a întors de la pregătire și a intrat direct în bucătărie, nu era nimeni acasă și îi era foame. A deschis frigiderul și a scanat cu privirea conținutul destul de bogat, a ales câteva alimente pe placul lui, printre care o felie groasă de schwaitzer. Puțea obișnuit, ca orice brânză maturată scoasă din ambalaj.

A mușcat cu poftă o bucată mare din brânză și s-a holbat printr-una din găurile din felie. Zgomotul din stomacul lui a încetat pe loc și Fiodor a păstrat câteva clipe de liniște. S-a oprit din molfăit, iar în secunda următoare a auzit o voce care i-a strigat nervos din stern:

-Coane, dă-ne și niște pâine prăjită să mai astupăm din găurile astea din pereți, și vezi că iaurtul ăla de ieri era stricat. Ne-ai intoxicat pe toți! Dacă vrei ca mâine să nu mai expulzăm conținutul, ascultă-ne și fă tot ce-ți cerem.

Fiodor a scuturat din umeri de uimire, a închis pleoapele ca și cum nu voia să audă nimic din ce i se întâmpla, și-a turnat robotic un pahar cu wiskey din sticla favorită a lui papa Mandy, așa cum îl văzuse pe el, peste un cub de gheață și o felie subțire de lămâie.

S-a așezat pe un scaun încercând din răsputeri să nu-și numere bătăile ciudate ale inimii, a luat un post-it de pe frigider, un pix și a început să scrie o listă cu alimente sănătoase pe care o voce din sternul lui i-o dicta autoritar.

Nu era nimeni acasă să-i confirme zgomotul vocilor din stomac. Ronțăi compulsiv câțiva biscuiți integrali pe care mama îi lăsa în fiecare dimineață lângă cafetieră. Completă cu teamă pe ultimul post-it: I hear you, I want to live!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s