versiunea 2.0.1.8

Ingrediente și unelte:

• copil fraged (1, 2 sau mai mulți)
• ceaun/cratiță/mediu familiar (la alegere)
• spatule cu brațe
• port USB dublu
• mod activare (Prezență)
• scenariu (improvizație)
• sare, piper, îndulcitor natural (după gust)
• bucurie (cât cuprinde)
• iubire (fără adaos de condiționări)

Mod de preparare:

Se citesc temeinic  instrucțiunile de folosire. Se ia cu grijă copilul fraged, se așază afectuos în miezul familiei. Se pornește procesul de învățare, reciproc. Vă aflați la prima, a doua sau a treia experiență? De fiecare dată dozajul ingredientelor e diferit și uneltele se adaptează după cerințe.

Se configurează cadrul propice pentru dezvoltarea pruncului, se asigură condițiile optime de mediu, confort și siguranță. Se conectează cablul USB, stabilind legătura afectivă între adulți/copiii mai mari și copilul fraged. Se activează funcția Mod Prezență pentru toți membrii familiei. Mufa de la cablul unității centrale se introduce în priza cu Afecțiune. Cu ajutorul spatulelor cu brațe se amestecă aluatul fraged, calm, cu răbdare, presărând un praf de joacă și de dialog. Prin mângâiere, alint, zâmbet și cu vorbe sau cântec. Se condimentează, după gust, cu iubire fără adaos de condiții sau sentimente artificiale. Se frământă cu încredere și se lasă la dospit.
Pentru ca aluatul să crească fericit… luați…

Chiar credeați că vă scriu o rețetă de crescut copii? Ați mușcat din aluat? Ei bine, vă dezvălui că nu știu niciuna. Cum nimeni nu cred că știe. Dar pentru că prezentul e cel în care copiii se cresc prin rețete de „parenting”… mă tot frământă și pe mine gândurile, grija, dilemele: cât de părinte, cât de mamă și cât de corespunzătoare sunt eu? Perfecțiunea se autoelimină! Teoretic, eu și parenting-ul nu avem contract semnat. Practic, cel mai probabil că găsesc același lipici cu cel din cărți, cu rețete adaptate. Ochiometric. Precum și gătesc. Admir pe cei care gătesc după cantități exacte, au răbdare să le bibilească și să urmeze sfaturile de crescut copii à la carte.

Mestecând practicile în ceaun, am constatat:

Soluția mea de creștere a copilului? Esența e în ceea ce cred eu că fac bine pentru fericirea lui, nu pentru a mea. Rețeta mea de iubire? Nu-i dau să mănânce brânză cu struguri, că-mi place mie, ci șnițele, că-s favoritele lui. Proces de învățare continuă? Puterea de a-i accepta gusturile, de a-i da dreptul să aleagă. Și să afle ce-mi place și mie.

Mulți copii luptă pentru a-si multumi parintii, pentru a le satisface propriile vise, neîmpliniri, gusturi. Mulți părinți luptă pentru a se ridica la înălțimea pretențiilor copiilor lor, adesea peste ce-și pot permite. Astfel că mâncarea se arde pe foc, priza scoate fum de nepăsare, de ignoranță, de lipsă de respect. Greșești cantitatea de drojdie și pâinea crește prea mult și dă pe dinafară… Pui prea puțină și nu creste suficient. Ne prindem cu mâinile de tâmple, câte miligrame am scăpat în plus, în minus… Copii care devin prea repede adulți pentru a oferi sprijin… Copii care nu „cresc” responsabili niciodată… Cum să fii perfect… ce cale de mijloc?

Cu iubire, încredere în forțele tale, în puterea copilului tău, după jde mâncăruri arse în mod repetat, poți născoci rețeta potrivită vouă. După gust, miros… simțire!

Recomandările mele după eșecuri și reușite „bucătărite”:

Ai curaj sa îi ceri iertare copilului tău când o sfeclești. Îmbrățișează-l oricât de des (mai puțin în public în cazul adolescentului). Spune-i des că îl iubești. Spune-i când și de ce greșește, când îl prinzi că minte. Laudă-l pentru ce face bine, nu doar când e genial. Povestește-i din greșelile tale și ce te-au învățat. Oricum o dai tot pe ale lui le va face și… fără ele, nu va crește firesc. Nu te oferi să le preiei în locul lui, nu-i face temele, nu-i duce tu șosetele la coșul de rufe. Iubește-l și asta va oferi și primi mai departe.

Pentru un plus de savoare, combinația se servește cu o conversație neregizată:

– Alo, copile, pe unde ești? a plouat puternic, unde te-ai adăpostit?
– Sunt bine, mama mea, frumoasa mea… am treabă, joc baschet, haide… (râde, știe că mă încrunt)
– Stai, stai, nu închide… ai vazut curcubeul? (mă încrunt da-mi trece)
– Îl văd și acum și în fiecare secundă a vieții, haide pa! te iubesc, mama! (râde)
(Zâmbesc holbându-mă pe cer la curcubeu).

Să aveți poftă!