Visul și Coșmarul

tema povestirii este o provocare de scriere propusă de The Writing Journey

Motto: Uneori visul și coșmarul își confundă statutul social…

Bântuia în fiecare noapte și intra prin nările oamenilor și le implanta acolo vise cumplite. Pătrundea ca un gâdilat printre firele de păr și amorțea fiecare nară cu un anestezic subtil, victima se scărpina ușor la nas, în stare semiconștientă și se culca la loc cu un oftat. Era momentul în care Coșmarul mărea doza de orori pe care le crea din timp, le tasta în detaliu, cu multă pasiune. Avea un infinit de idei oribile și jubila la fiecare plan pus în aplicare. Când vedea că victima se trezea de propriul urlet, în lac de sudoare, și aprindea terifiată lumina în dormitor, o ștergea rapid pe sub pragul ușii și căuta o nouă victimă.

Găsise o femeie pe care o tortura de ceva vreme, adora cum ofta adânc, icnea sau plângea de durere și vorbea în dodii prin somn. Alături de camera femeii era cea a fiicei ei, o copilă de aproape 10 ani cu părul în bucle arămii, lungi până la jumătate spatelui. Fetița se strecura noaptea din camera ei în picioarele goale și-și lipea urechea de ușa de la dormitorul mamei. Strângea din dinți și din pumnii ei mici de ciudă. Coșmarul știa că ea se află dincolo de ușă, dar el e invizibil și cu fetița încă nu avea un plan, așa că o ignora. Într-o seară a venit cu idei noi să-și continue opera. Spre surprinderea lui, fetița îl aștepta așezată pe un scaun lângă patul mamei care delira în somn. În picioare avea niște ghete maronii cu blăniță, cu șireturile descheiate, o jachetă de ploaie trasă peste pijama și în mâna dreaptă ținea strâns o umbrelă colorată, de două ori cât ea. Coșmarul a intrat tiptil, s-a strecurat spre nările femeii, știa că fata nu are cum să-l vadă, când copila a spus răspicat:

– Daca nu o lași pe mami în pace o să-ți crăp capul cu umbrela, o faci în fiecare noapte să viseze urât și mami nu ne mai poate îmbrățișa, nici nu ne mai face de mâncare și nu mai merge la serviciu și plânge toată ziua. Cine te crezi să ne iei mămica? Nu mă tem de tine, urâtule! Chipul de înger cu bucle arămii se încruntă, vocea ei deveni mai aspră, ca a unei femei neîndreptățite care venise să-și facă singură dreptate. Ținea umbrela de coada în forma de cârlig ridicată deasupra capului și lovea în gol prin întuneric.

Coșmarul a rămas trăznit și imobil la marginea patului femeii care se zvârcolea transpirată și bolmojea cuvinte de neînțeles… O.. mai… nu, nu, copilă, O…ba nu, ba nuuu…șmm ssttrruu…

Se simțea puternic și nici nu s-a clintit din misiunea lui. Ceva îi dădea totuși cu virgulă în mintea lui terifiantă, și deodată, a simțit că nu mai poate face nicio mișcare, s-a proptit de patul femeii și privea siderat chipul mic și furios, care tăcuse deodată.  Obosise să o vegheze pe mama seară de seară și a adormit acolo cu umbrela strânsă la piept și genunchii adunați sub jacheta de ploaie.

În mintea lui totul a explodat, el celebrul Coșmar să rămână nemișcat în fața furiei unui țânc palid cu bucle delicate? S-a zvârcolit câteva nopți la rând în habitatul lui, și cel mai tare l-a enervat că nu mai putea ieși să-și facă meseria. Să rămână lumea fără coșmar?! Pe barba mea, nimic nu mai poate fi la fel…  Gândul la fetița cu umbrelă îl făcea și mai tare cu capul. Se ducea la masa de lucru cu pipa aprinsă, își turna un pahar de whisky și începea să scrie un nou scenariu , dar nimic nu-i ieșea pe plac.

Vineri seara, cu ochii împăienjeniți de nestare și furie, Coșmarul și-a pus mantaua neagră pe umeri, și-a aprins o țigară și a plecat la taverna unde, de 40 de ani, își bea obișnuita vodcă cu prietenul lui, Visul.

De cum a intrat și s-a așezat la masă, Visul a observat că sub dungile vineții obișnuite de la ochi, Coșmarul avea  urme vagi de lacrimi.

– Frate, ai plââââns, ce mama naibii? Visul se holbă cu ochii cât cepele la ochii amicului său teribil. Pfai, să-mi trag una, tuuuu? Scuipă tot, vere, ia zi, ce se petrece! și Visul se lăsă pe spătarul scaunului cu paharul de vodcă în mână în așteptarea poveștii.

Coșmarul s-a tot codit, străduindu-se să-și revină la mina lui zeflemistă și plină de încredere în binecunoscutul lui spirit malefic. Nu i-a ieșit. L-a tras ușor pe Vis de mânecă, să-i șoptească la ureche, să nu-i audă nimeni.

– Uite ce e, Visule, de  o săptămână nu pot să dorm, nu pot să creez, nu pot să fac nicio victimă să sufere. Fata aia blestemată cu buclele ei nenorocite de lângă patul mă-sii… Ahhh, e un blestem!  Coșmarul se apucă cu mâinile de păr și apoi bătu cu pumnul în masă și dădu pe gât paharul cu votcă.  M-am gândit în fiecare noapte… aș vrea să te rog ceva… nu știu cum să…

– Doamne, Coșmarule, nu m-ai rugat niciodată nimic în 100 de ani, roagă-mă, frate, orice, ce pot face pentru tine?

– Aș… aș…vrea să vv… să visez, te rog să îmi dai un … din ăla, știi tu, de-al tău, nu pot spune, înțelegi  tu.

– Tu?? Să visezi? Adică un vis-vis, un vis de-al meu, cu chestii bune? Zăuuu?

– Da! Un vis de-al tău… și coșmarul plecă rușinat capul într-o parte și dădu pe gat încă o sută de votcă.

Coșmarul s-a întors confuz spre laboratorul lui, și-a aruncat mantaua pe jos, și a căzut lat în patul lui imens și grotesc. A căzut într-un somn adânc și a început  să viseze. Se făcea că el e o femeie încă tânără și frumoasă, dar mutilată de o tristețe în inimă care îi înnegrise ochii, și pe sub ochi avea două semiluni vineții de nesomn.

Femeia aștepta cu sufletul la gură pe holul unui spital, iar în clipa următoare un doctor a ieșit cu mânușile pe mâini dintr-o sală de operații. S-a apropiat de ea, și-a dat jos masca de pe față, a luat-o blând pe după umeri și i-a zâmbit.  Copila ta e bine acum, totul a decurs perfect, în două săptămâni o iei acasă și o să se joace din nou în curtea casei. Femeia își lăsă lacrimile să plece printre semilunile vineții și îl îmbrățișă pe doctor, plină de recunoștință.

Seara a ajuns acasă și a intrat în camera fetiței  unde a văzut umbrela mare în culorile curcubeului desfăcută lângă patul fetei.  În borcanul de sticlă cu comori pe care fata îl păstra pe birou, femeia zări un bilețel bleu împăturit cu grijă. L-a scos de acolo cu două degete și l-a deschis:

Dragă Visule, tu cel mai bun prieten al oamenilor, te implor să faci ca umbrela mea să devină magică, să o pot apăra pe mami de coșmarurile urâte și să o pot îmbrățișa din nou pe mami a mea și ea să nu mai plângă niciodată. Iar eu promit că o să mă fac bine, ca ea să nu-și mai facă atâtea griji. Mulțumesc din inimă, inima mea care va deveni din nou întreagă acușica!
Cu drag,
Dora

Coșmarul s-a trezit din vis ud leoarcă, nu mai transpirase niciodată până acum, nici nu știa cum se simte asta pe piele. Malițiozitatea lui se făcu praf, se atingea înspăimântat pe tot corpul cu mâinile, temându-se că ar fi putut fi chiar în corpul femeii. Se trăgea de păr să se asigure că nu e lung, își pipăia brațele să vadă dacă nu cumva au fost arse de îmbrățișare. Și pe măsură ce se gândea la scenariul ăsta abominabil, răutatea lui se dizolva, o vedea cum se scurge printre degete, prin nări, și chiar o dâră de salivă amară în colțul gurii. Nu pricepea ce i se întâmplă. Nu putea gândi nimic rău. Gândul la fetița cu bucle îl emoțioan peste poate, pe tânăra femeie ar fi mângâiat-o… Pe barba mea, ce Coșmar!

S-a repezit la laptop și i-a scris Visului un e-mail plin de furie:
Frate, ce-a fost asta? De unde ai știut de femeia aia? De ce transpir eu, de ce mă simt așa, de ce nu mai am nimic terifiant în cap, de ce mă copleșesc emoțiile??? Visule, ce naiba mi-ai prescris? Răspunde ASAP.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s