Nu-mi propusesem să scriu despre vreo rezoluție de final sau de start de an! Deși mi-au trecut prin minte câteva dorințe limpezi pe care să le pun în practică în noul an. Dar nu despre asta este vorba. Ci despre un „cartof”…

Până atunci să vă fac cunoștință cu un personaj (nu tocmai fictiv) cu care mă identific (mă joc) de ceva vreme. Se numește Senzorina. Senzorina c’est moi, posesoarea Traistei cu Bucurii. Ordinea e aleatorie. Cine sunt? Mamă,  fiică, soră, prietenă, o muiere adevărată, o ființă în depline simțuri, defecte și calități, care și-a căpătat porecla taman de la ficiorul ei. Tam-nesam într-un dialog stradal hlizit:
– Voi mamele aveți un fel de senzor în plus: la dezordine, la teme nefăcute, la minciuni, iar tu… ești așa o Senzorina, pricepi?
– Un soi de al 6-lea simț?
– Ce-i ăla? Nu știu… ai un senzor în cap și piuie ca o alarmă când simte câte ceva nasol! 

Senzorina gătește puțin, gustos, dar din ce în ce mai simplu. De lene sau de lehamite pe timpul pierdut cu bagatele. Pentru că m-am lăsat de țigări și de ciorbe. Nu de alta dar supele sunt mai clare și mai simple de făcut. Precum căile vieții. Deși Madam Senzorina a ales întotdeauna the hardest way, calea cea mai complicată.
Și cum ciorbe nu mai confecționez, da barabule mai pun la copt (cu unt și sare), zic să încep anul hotărât și să mă dreg cu niscaiva sport. Zis și făcut.
Iau una bucată sac de sală la dereticat, caut mănușile, echipamentul și papucii de sport și la o amănunțită scotocire hop surpriză: o frumusețe de cartof scofâlcit și încolțit, cu o coamă mândră de un punker cu creasta bine fixată. Nu mă întreb prea mult de unde a apărut tipul ăsta acolo și aleg rapid să dau viață amicului meu. Îi colorez ochi, nas și gură. Și iau cazul ca pe un gest de scuturare de harță, de încrâncenare și de oftat.
Un cartof nu e ceea ce pare, coaja lui se poate zbârci ca și noi odată cu anii, dar miezul copt e savuros și numa bun pe frig și pe timp de suspin. 

Și uite așa am avut niște revelații la final și start de an (într-un cumul de oftat, sughițuri și batiste umplute cu boceli și o tonă de bucurii și hlizeli pe suflet): în dar de nou prefix aniversar. Ș-am cujetat ba cu pretenele, romantic și frumos la un pocal de Malbec argentinian, ba prin troiene cu preteni cu simț superior față de mama natură, ba de la depărtare cu soră-mea din ordinul cizmelor și câte și mai câte…

Așadar, am decis în favoarea mea pe ist 2017 să:
* îmi aloc mai mult spațiu, timp, blândețe și prietenie proprie
* îmi strâng la suflet oamenii dragi și să nu le mai dau drumul (decât atunci când se simt ei sufocați și viceversa)
* nu mai accept să primesc palme fără merit și fără știre de la niminea, că nici lui Dumnezeu nu îi place pedeapsa
* casc ochii la fiecare clipă de bucurie din te miri ce, din orice întâmplare și cu oricine are ochi de văzut și de simțit
* mă disciplinez în ale muncii și voinței, cu bunăvoie
* fiu trup și suflețire numai pentru cin’mă merită (că rău nu i-o părea)
* nu mai țin blocate dubiile, suspiciunile, îndoielile și întrebările – mai bine le răsuflu pi tăti cu tact și dragoste
* să înțeleg și să accept pe fiecare așa cum e și să zburătăcesc orgoliile din traista mea că nu fac decât să erupă fierea
* o iau de la capăt acolo unde am pierdut șirul, fără să repet proba eșuată, mai bine să încerc una nouă
*să admit că iarna nu-i ca vara dar că poate fi la fel de frumoasă, dacă o las să fie!
* să pot râde de un cartof rătăcit în sacul de sală în loc să mă mir de unde a apărut sau să fiu scârbită de scofâlceala lui.
* să gust, să simt, să ating din toate câte puțin, să nu ratez nicio bucurie în cale!

Ce vă doresc și vouă: Fiți blânzi, buni, iubitori, bucuroși, atenți cu voi! Și cei din jur să vă simtă sufletele ca un magnet. Porniți al 6-lea simț. Și inspirați adânc. O să mai pută uneori. Restul e …bucurie!

?

?

?

?

?

?

?

?

?

?

?

?

?

?

?

?

?