Puțin din toate

Traista minții e plină cu idei și responsabilități.
Traista sufletului e plină cu visări și obstacole.
Traista inimii e plină cu bucurii și lacrimi.

Armonizarea lor ar fi rețeta magică de menținere a vitalității. Pe cât posibil. Și cum prin toate mormanele de publicații la modă (motivațional-spirituale) ne izbim în mod plăcut, util sau prea la grămadă de sfaturi și idei de-a gata, zic că nu e tocmai rău să le cernem pe-ale noastre prin sita personală.

Zice-se că Universul, forța divină, graficul destinului (sau cum doriți să le numiți) le potrivește pe toate, pentru fiecare dintre noi, după forma și „închipuirile” noastre. Adică suntem de fapt în cea mai mare parte responsabili de cele ce ni se întâmplă sau alegem. Și iac-așa îi transmitem Măriei Sale Universul gândurile iar el mișcă rotițele după cum le citește pe acolo, nu face diferențe între DA și NU. Deci grijă mare la ce (vă) gândiți!

Ce-ar fi să ne aliniem intențiile cu gândurile pentru a ne împlini visurile? De orice fel. De pildă cum ar fi să te trezești în vreo sâmbătă cu dor de ducă, pe coclauri! Sau în fiecare marți cu planul atribuțiilor de lucru ca și realizat? Iar ziua ta să se desfășoare conform „graficului” divin, acela care te poartă pe căi necunoscute și surprinzătoare. Să lași lucrurile să se întâmple. Să le privești de sub lentile, fără să (te) întrebi de unde vin. Să curgi odată cu drumul, la pas, pe două sau pe patru roți.

Pentru că tot mai des prietenii mă întreabă cum de …. și pe unde tot … umblu, vă zic drept! Mai pe nicăieri și pe oriunde. Munca împletită cu câte un sfert/jumătate de zi de plimbat pe coclauri, în natură sau aiurea pe mine mă încarcă mai mult decât somnul de duminica la amiază sau concediul la all-inclusive. De gustibus așadar!
Drept pentru care vă ofer un mic exemplu de coclaureală organizată cu o mână de prieteni de drag. Traseu cu buget mic și nivel de satisfacție ultra!
Cheile Bicazului (peisaje ca-n filmul Avatar). Gheorgheni. Miercurea-Ciuc (Harghita e un giudeț tare curat, cu orășele colorate și cu peisaje pline de surprize). Prânz la Hanul Basa (Basa Fogado) din Borzonț unde primești din partea casei (că ești lihnit de foame) pastă de jumeri cu ceapă roșie, pâine cu cartofi (neinclusă la plată!) și unde vă recomand varza secuiască.
Peste drum puteți vizita un mic Muzeu al satului, așezat cu multă dăruire de un localnic inimos cu tot ce-a agonisit din zonă.
Dacă vă nimeriți sâmbăta ca noi, s-ar putea să fiți „blocați” pe șosea de tradiții locale de nuntă (plus o coloană de vehicule 4×4 și baloane roz la oglinzile retrovizoare). Riscați să fiți serviți din mers cu  gustări sau câte un păhărel 🙂 Eu de emoție am refuzat pălinca 🙂

Baloți îmbietori de paie, nori în  jocurile razelor, surprizele vegetale cu efect de fata Morgana: închipuiri de lavandă cu minuni sălbatice. Imaginile grăiesc mai bine decât o pot face eu.
Durata: ziulica întreagă, pe tihnă, fotografie și bunăvoie.

Gândiți-vă gândul! Cereți compania prietenilor sau acceptați propunerile lor. Nu amânați, nu refuzați tot ce vă tihnește și vă face bine. Primiți în traista inimii bucuriile, visările și ideile.

Alegeri bune și câte puțin din toate!

„N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit! E de-ajuns un cântec, de-ajuns… și puțin infinit!”

Publicat în Fără categorie, Traista cu drumeții | Lasă un comentariu

Cucuteni.Coclauri.ro

Sub pretextul primăvăratic al cireșilor și vișinilor în floare, Traista se pornește cu prieteni de suflet la drum. Pe coclauri. În speță pe dealurile Cucutenilor, giudețul Iași, în apropierea zonei bahice a Cotnarilor. Am spus pomi înloriți, nu struguri, nu săriți la poftit de pe acum!

Cam în fiecare an ne delectăm vizual și olfactiv, iar prin iunie revenim să ciugulim fructele. Drumul ușor bombănit printre gropi urcă prin comuna Cucuteni, pe o uliță flancată dens de ambele părți de cireși și vișini înfloriți. Cocoțat,  Muzeul Cucuteni: ca o farfurie zburătoare proptită în vârful dealului. Nu știu ce-or fi făcut străbunii de-a lungul secolelor prin locurile aiestea, dar ai așa o senzație de uitare de griji și de împământare cu norii.

Așadar, dacă nu vă permiteți o vacanță scurtă la Machu Pichu, în Tunisia sau Egipt, închideți ochii și sunteți pe unde vă imaginați! (nu încetați să visați, totuși)

De fiecare dată mai descoperim o buruiană nouă prin locuri gata adulmecate. Iaca și primăvara asta, darnică foc în sălbăticii colorate și vietăți prietenoase. După sufletul oamenilor.

Am mângâiat cărăbuși, alintat șopârle parcă domesticite, scanat zările Cotnarilor și panorama Băicenilor. Admirat rușcuțe babane și dediței pufoși și ce mai vedeți prin poze, că nu mă mai pricep. Bonus: câmp de rapiță aproape înflorită la început de aprilie!

Și cum nu ne plictisim niciodată, am coborât și cățărat printre dealuri și ne-am pomenit taman în dunele de nisip. Ei poftim! Vegetație crescută din (aparent) nimic, melci și scoici și urme de fosile pe nisipul vălurit (cum ar spune prietenul nostru scriitor). Aventură cu buget redus, à coté de după dealuri. Ce se găsește aici: Punctul fosilifer Băiceni. Dinozauri nu cred…

Dacă nu îndrăzniți la portofel (ca alde mine) să vă puneți traista în avion către locuri exotice, vă puteți da pe aici cu papucii-n nisip. Prietena mea înțeleaptă vă recomandă o pereche de mănuși (de cauciuc, din alea de spălat vasele) în rucsac, perfecte la urcat 4×4.

Încărcătură energetică highest level. Sculpturi  din lemn plantate pe coline (vezi în foto „Zborul lui Icar”). Pipa păcii (opțională și metaforică) ca pe munte la Machu Pichu. Vibrație interioară moca. Totul gratis adică. (mă rog câtă benzină înghite un bondar negru sau o albinuță albă – prietenii noștri pe patru roți).

Forțaprimăveriicuvoi#

 

Publicat în Traista cu drumeții | Lasă un comentariu

Mâinile jucăușe

Duminică la amiază mi-am pus traista pe umăr, luat feciorul de aripă (vorba vine) și ne-am instalat timp de o oră în sala Studio a Teatrului Bacovia. Să ne bucurăm împreună de o piesă de teatru de animație. „Boogie Woogie”,  dedicată copiilor de peste 9 ani – pentru alde noi toți carevasăzică. Sub bagheta ludic-regizorală a actriței Mihaela Murafa.

Cronicile le puteți citi voi frumușel prin ziare, de pildă aici. Noi, spectatori cuminți și cu drag de joacă, vrem doar să vă spunem că e fain de văzut. Și că nouă ne-a plăcut.

Poveste despre oameni și struți. (Struți întrupați cu măiestrie prin mâinile și glasurile artiștilor). Oameni-struți. Familie. Iubire. Și despre micile „stele” rezultante ale cuplurilor de struți/oameni. Despre viață adevărată, dacă reușim să ne scuturăm fundul de pene, să batem din aripi și să scoatem ciocul la aer. În lumea palpabilă.

Altminteri, copii-adolescenți și copii-adulți, să recunoaștem: ne pierdem teribil în lumea virtuală și uităm adesea să ne bucurăm de holbatu-n stele. Un avertisment sau mai degrabă un îndemn cald și haios să ne punem pe trăit. Și să evadăm din WațAp sau Skcaip sau gen… 😀

Ce i-a plăcut lui fii-miu (preadolescent): „organizarea” mâinilor și a corpurilor, să iasă toate așa bine și să pară că struții ăia vorbesc și se mișcă odată; că sunt doi de Boogie – un struț și un fermier; actorul Tiberiu, că joacă fain și-mi place mie de el și că replicile de la telefon au fost cele mai haioase; că au stat de vorbă cu publicul și s-au prefăcut că aleg actorii dintre noi.

Ce mi-a plăcut mie (postadolescent): jocul magic de mâini care devin și guri, ochi și picioare deopotrivă și te uluiesc prin mișcări rapide și maiestuoase – să te prindă de nas în miezul poveștii; sincronizările atât de evident muncite; interacțiunea cu publicul și mai ales cu cei mici; mesajul transmis părinților și copiilor.

Ochiul preadolescentului: unii adulți din public se comportă mai ciudat decât niște copii.

Ochiul adultei-adolescentine: O mamă din public și-a asigurat puiul (ușor nerăbdător): „Și tu ești o steluță!” 

Despre Premiera și alte cele puteți urmări și în trailer, după tendințele caselor mai mari 🙂 Ca să vă întărâte, cum ar spune „teaserele” de specialitate.

Luați-vă micii struți de aripă și mergeți la teatru!

PS: Aceasta nu este o cronică de teatru, neam! Acestea sunt aplauze și admirație pentru munca și joaca celor 4 artiști, felicitări! Să ne mai faceți! 

Publicat în Fără categorie, Traista cu Prieteni | Lasă un comentariu

2015. Stop. 2016. Stop. Bucurii!

Bunica mea a fost dactilografă. Cădea adesea pe gânduri la bucătărie, cu o ceșcuță de cafea sau un dop de vișinată în față și „tasta” cu degetele pe mușamaua de pe masa de bucătărie: toate frământările ei îngrămădite. Se oprea la capăt de rând. Pentru un „Enter” și de la capăt! Ochii ei albaștri pătrunzători îmi rămân în inimă împreună cu mirosul de cafea la ibric și cozonacul plin de nucă și cacao din zilele de Crăciun. S-au înfipt acolo cu mulțumire.

Și tot așa, cu punct și de la capăt și sunetul-țăcălit emis de mașina de scris, mi-au năvălit buluc în minte atâtea suflete dragi. Chiar dacă nu mai sunt fizic pe lângă mine își trimit uneori semnalele de prezență în momente frumoase sau delicate de-a lungul anului.
Dar mai ales îmi vin în minte toți cei prezenți și dragi care-mi alintă inima.

Vă mulțumesc tuturor și vă cer iertare, pe rând, pentru fiecare stângăcie!

Mă gândeam alandala așa ce bilanț să-i fac lui 2015, ce cereri să-i postez lui 2016, ce urări să vă fac vouă și ce promisiuni să-mi trasez mie! Și-am realizat că trecerea dintre ani e la fel ca orice trecere,  de la o clipă la alta, de la o zi la alta, de la data nașterii la una nouă (ocazional a mea se petrece aproape tare de final de an, necâștigător pentru petrecăreți 😀)… ce să mai spun de la o etapă la alta a vieții! Sau la o viață nouă, renăscută!

Atunci am decis să adun în  Traista mea clipele de BUCURIE, de mulțumire pentru minunile din viața mea. Mulțumesc Universului și lui Dumnezeu din TOT că mi-a ghidat drumul către părinți minunați. Vă iubesc și vă mulțumesc că sunteți lângă mine mereu! Mulțumesc ficiorului meu frumos-de-dinăuntrul-sufletului lui că m-a ales să-i fiu mamă și m-a numit Senzorina lui. Mulțumesc prietenilor-frați și fraților-prieteni care-mi mângâie obrazul și sufletul de aproape și de departe, vă știți voi bine fiecare!
Mulțumesc tuturor zilelor și nopților în care am avut ochi de văzut, de plâns, de râs, de zâmbit și conștientizat unde mă aflu de fapt. Da, da și de plâns, ați citit bine! Doar și băieții plâng câteodată, că e voie! 😉 Vă iubesc teribil, chiar dacă unii nu m-ați auzit!

Anul încheiat calendaristic mi-a pus la cale o suită de drumuri fantastice, de locuri și trăiri de moment care nu rivalizează cu nicio bifă pe agenda de obiective prestabilite. Albinuța-mea-pe-patru roți m-a purtat cu voioșie la mijlocul țării, către prieteni dragi tare. Nu voi face sinopsis cu călătoriile că le găsiți pe aici prin Traistă, dar sunt fericită pe baza lor. Munca mea este fantastică alături de suflete-colegi fără egal, să ne ție Doamne energici și plini de proiecte minunate!
Mici (mari) proiecte personale și de inimă cu condei gâdilată la tălpi cu povestiri, eseuri, interviu publicate*.

Prieteni noi, prieteni regăsiți, dobândiți și asumați, vă îmbrățișez!

Zău dacă o să menționez dintre tristeți, despre lucrurile dureroase, neîmplinite sau aparent imposibile! Îl iau în brațe pe 2016 cu încredere, cu dorințe și visuri noi, scutur trăistuța de praful vechi și fac loc Bucuriilor noi! Încap acolo fără limită! De fapt asta am vrut să vă doresc și vouă: să vă faceți curat în cotloane și buzunare pentru noi bucurii de împlinit, de primit și de dăruit! Restul vi le așterneți voi singuri, că vă pricepeți mai bine decât oricine!

La buni ani cu Bucurii! Toate cu Iubire, până la ceașca de cafea! 🙂

*https://traistacubucurii.wordpress.com/2015/10/30/pastile-de-nesomn/
**https://traistacubucurii.wordpress.com/2015/06/28/asculta-lacrimi-priveste-cuvinte-atinge-bucurie/
***http://www.catchy.ro/author/ioana-bostan

 

 

 

 

Publicat în Traista cu Prieteni | Lasă un comentariu

Pastile de nesomn

În toiul acestei veri, Corina Ozon, autoarea romanelor „Zilele amanţilor” şi „Nopţile amanţilor”  a lansat o provocare pentru gaşca de cititori, din cadrul unui grup virtual creat de ea. În care am aterizat fără să ştiu (sic) prea bine pe unde mă aflu, după lecturarea primului ei roman. 🙂
Un concurs de povestiri, iar tema incitantă propusă de ea a fost taman Schimbarea – experienţe trăite, simţite, văzute, auzite de noi. Despre viaţă, despre puterea de a merge înainte, despre convingerile noastre că se mai poate, despre orice dovadă şi bănuială de fapt există viaţă şi că e frumoasă.
Descrierea Corinei despre această iniţiativă îndrăzneaţă a ei  aici.

M-am tot codit şi sucit dacă locul meu e acolo, dacă să scriu şi eu o bucăţică din mine, până la urmă am decis că da. Povestirile selectate urmau să facă parte dintr-un volum colectiv de autori. Acesta a fost premiul nostru, cartea în care ne este publicată povestirea în urma selecţiei. Frântura din mine se numeşte „Picătură-de-albastru”. Vă las pe voi să mă scanaţi.

Titlul acestui volum poartă numele de „Pastile de nesomn”. A fost lansat în septembrie la Bucureşti într-un cadru restrâns şi plin de emoţie şi oameni frumoşi.
25 de suflete (autorii) trecute prin încercări au avut curajul de a-şi povesti dinlăuntrul trăirilor lor. „Cei puternici” aşa cum ne numeşte Corina prefaţând această carte.
27 de povestiri trăite. Sub forme diferite, cu stiluri diverse, fără pretenţii profesioniste sau care aşteaptă critici literare. Un mic volum inimos, un proiect prin care un autor a dat o şansă unei idei stimulatoare, de a aduna poveşti şi oameni laolaltă.

Vă invit să mestecaţi (pardon, lecturaţi) poveştile, cu o cafea fierbinte, că tot e frig şi cu îngăduinţa voastră faţă de emoţiile exprimate în cuvinte, uneori fără lipsa unei exerciţiu de condei.

Mi s-a legat de mână într-un magazin o ciocolată, datorită ambalajului haios, cu textul:
„Nu-ţi visa viaţa, trăieşte-ţi visul!” Am dăruit-o cu drag şi o voi mai face.

Mulţumesc Corina şi tuturor celor care au făcut posibil un mic vis (dintr-un alt vis care abia începe) şi vă îndemn pe toţi să nu renunţaţi, orice vis aţi avea!

Publicat în Traista cu cărţi | 3 comentarii

Teatru pe pâine şi circ

Stau şi mă întreb adesea dacă bârfa, cârcoteala, critica infimă, răutăcismele intenţionate sau gratuite nu-s cumva definitorii pentru ce ni se întâmplă pe plai mioritic, în speţă ist moldav.
Anca Sigartau​ a aterizat la Bacău ca o ploaie de vară după o secetă de 100 de ani. A preluat conducerea unui teatru – pare-se că şi-a suflecat mânecile bine şi s-a pus să spele ţoale, ca pe vremea bunicii, la zolitor, fără dispozitive moderne. Şi uite aşa ne-am trezit, uluiţi, cu un festival de teatru. De două săptămâni: Theaterstock Bacău​.

A zguduit un oraş din amorţirea lui ternă şi plumbuită. A gâdilat nări, a mângâiat ochi, a alintat urechi, a trezit glasuri. A iscat şi comentarii şi strâmbături din nas şi ofuscări fonice. Nicidată nu poţi mulţumi o mulţime, şi e firesc să fim diverşi, asta face frumuseţea Omului.
Nu mă pricep nici la politică, nici la cifre, nici la urzeli de niciun fel. Pentru că nu mă interesează. Nu ştiu costurile, premisele, neînţelegerile care au iscat acuze şi nemulţumiri.

Ştiu doar că sunt un spectator dintre cei foarte mulţi, enorm de mulţi, care ar opri-o pe doamna Anca pe stradă, numai să o strângă în braţe. I-aş turna o ceaşcă de cafea caldă şi i-aş spune: „Mulţumesc! Am trăit două săptămâni cu ochii-n 14! De bucurie!” Vocea ghiduşă de la desene animate cu care fiul meu a crescut şi o recunoaşte din prima: „e vocea ei, mami!”. Omul acesta mărunţel şi cu suflu de energie de la o poştă – cu echipă, cu oameni de acolo, de dincolo, de aici… ei ştiu cu ce şi cum au muncit, nu noi din afară – ne-a lăsat bucuria de a spera la încă o vară cu o sacoşă de minuni. În stradă, în săli de spectacole, peste tot… pentru toate buzunarele.

Avem şi la Bacău oameni talentaţi, i-am văzut şi îi felicit pe cei care înţeleg noul, care îşi asumă schimbarea. Am văzut actori băcăuani implicaţi, în săli, prin public, să asigure locurile, să ne fie bine. Şi i-am mai văzut şi jucând. Şi mi-au plăcut. Am văzut şi pe chipurile lor bucuria animării!
Anca Sigartău apărea ba în sala mare a teatrului, să lămurească mici incidente legate de locurile în sală, ba pe stradă între două spectacole pe asfalt, ba pe scena vreunei săli de teatru jucând un nou rol. Un lider omniprezent, nu am idee cum, dar am văzut-o cu ochii mei.

Citiţi voi şi trageţi concluzii unde s-a ajuns cu criticile, suspiciunile, acuzele şi poziţia dumneaei: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=10153676639637863&id=835497862

Eu, biet spectator trezit din amorţire şi încântat la maximum de cele petrecute mai sus, (că doar arta nu se face fără public, priceput+nepriceput cum e el) vin doar şi întreb: UCIDEM TOT CE E FRUMOS PENTRU SUFLET de amorul „artei de a ne pricepe-la-toate”?

În numele publicului fericit că trăieşte şi nu doarme, MULŢUMESC echipei Theaterstock şi le ţin pumnii să se/ne reanime şi în vara lui 2016! Om conta şi noi, publicul… ăsta dispus să plătească un bilet în semn de apreciere.

O traistă băcăuană-spectator, cu bucurii teatrale. Fără pretenţii de niciun fel. 

Publicat în Traista cu fel de fel de bucurii | 2 comentarii

Cluj Rulz!

Cu 22 de ani în urmă (fix!) m-am îndrăgostit. Coup de foudre, să fim „bineînțeleși”! Am hălăduit prin el fără să îl cunosc câtuși de puțin. Am inspirat parfumul lui atât de nou și proaspăt. Am visat să mă mut cu el…

Așadar, vara asta am rumegat, m-am certat cu mine, am făcut trasee, închipuiri, hărți. Cu gând de ducă!  Am cârâit cât am mârâit, mi-am dat cu stângu-n dreptu ca o capricoarnă autentică (că e drum lung, că nu știu, c-oi păți…). Până într-o zi: am primit ordin de delegație. Executarea!  Bagaje pe ultima sută (cât două roți de rezervă laolaltă), plin de benzină, verificat presiune, ulei, lichid de parbriz (da, da de parcă am plecat la pețit).

Albinuțo*, hai, soro, la drum lung și frumos, că nu ne-om plictisi strop! Ce traseeeeu! m-am holbat cu poftă prin parbriz ore în șir!

Așadar ne-am reîntâlnit. Amu, no! Ce îmbrățișare! Vă închipuiți. Că mi-o plăcut încă o dată și ceva în plus! Tot de el, firește. Cum îl cheamă? CLUJ! 🙂 Hei, nu nu … nu e vreo odraslă cu merțan și cu nume avangardist. E taman orașul, ce credeați despre mine?

Cel mai grozav lucru care mi se întâmplă în acest oraș sunt prietenii, Clujissimi dragi tare. Prietenul de suflet, Bucătarul leneș m-a găzduit, plimbat, hrănit și scuturat din pernele mele moldave. Mi-au ieșit fulgii! De bucurie!

Delegația de o săptămână s-a lăsat cu: muncă dimineața, la biroul flexibil instalat lângă plita de gătit și cafea (x 3) pe balcon cu colegul-vrăbioi. Plimbări pe placul meu pe coclauri minunate: Cheile Turzii, micul oraș Turda cu clădiri chic și arhitectură colorată, Salina Turda – o bijuterie sărată și luminată, cu niște instalații artistice ca niște OZN-uri.

Străzile Clujului sunt pline de culoare, de oameni degajați. Vestimentație atât de diversă și de non-conformistă, încât am renunțat puțin (până și eu) la șuvița no.27 în cele câteva zile. Și-am admirat pe stradă cu cel mai mișto tatuaj pe spate feminin. Un aer de je m’en fiche în cel mai fin și bun sens al mentalității sănătoase. Într-un cuvânt: lejeritate!

Terasele și bistrourile locului sunt demne de bifat pe lista mea de turism culinaro-bahic: în topul meu se află Camino pentru amplasament, atmosferă și ciolanul cu hrean testat, urmat de Corso cu negresă și limonadă delicioase și inventivitatea mesajelor de promovare  și vestita Varză a la Cluj de la … Vărzărie desigur, bună rău și ieftină. Ah să nu uit de coctkailurile afumate cu rozmarin și alte șmecherii de la Charlie.
Evident toate sunt recomandările „profi” ale prietenei mele, fin connaisseur.

Și musai să vă povestesc de festivalul Jazz in the Park pe care l-am prins cu încântare în timpul delegației mele. Am picat fix după Electric Castle și înainte de Untold. Mai bine, că m-am întors teafără acasă 😀
Ce s-a întâmplat pe la Jazz in the Park e infim de spus în cuvinte, mai degrabă grăiesc imaginile și încercați voi la anul frumușel să-l gustați. Pot să vă spun că parcuri, pub-uri și locuri pline de muzică bună, de oameni frumoși și relaxați, de evenimente atât de diferite m-au încântat pe mine din plin. Cele mai mișto pahare elegante de vin pentru picnic, din plastic. Cafea cu sirop de lavandă în premieră de la Tea Mobil. Bere cu cântec la propriu de la Staropramen – băieții ăștia sunt de-o creativitate teribil de jucăușă de eveniment. M-am căpătat și cu o bere muncită la mașina de scris – dedicație fulger tastată de prietena-mi cu zulufi. Ce mai încolo-ncoace, atmosferă pentru absolut toată lumea, cu muzică bună, cu cei de la Noha plini de zvâc, cu mult jazz și blues, cu târg de carte, cu expoziție de pictură, cu hamac la copac, cu căței și bebeluși, cu tango, cu tarabe cu hand-made.
Fără mici și grătare!!! Uraaaaa!

Dacă v-am făcut gândurile sau rândurile țăndări cu atâta vorbărie despre iubitul meu, urcați-vă în mașină, tren, avion sau porniți la pas pe aleile lui și alegeți voi un eveniment pe plac. Eu una mă gândesc să mă mut din nou. Visatu-i liber, nu-i așa? 😀 Îi musai-have!

Vara asta m-am (re)îndrăgostit, vorba lui Tudor Chirilă (Vara asta). De Cluj!!!
Vă țuc, no, cu bucurie!

*Albinuța este prietena mea de nădejde pe patru roți.

Publicat în Traista cu drumeții | 6 comentarii