Şurubăreala şurubăresei…

Motto: Cine-o pus şurubu-n drum, ăla o fost om cu cap.
              Cine are şurubelniţă are parte!
Mai povestim uneori despre frilensăr* și cam ce face în pauzele de lucru. Îşi dă singur/ă altceva de lucru. În speță atribuțiuni administrative. Pe principiul: o activitate suplimentară pe zi face bine la minte şi la trup (sau cum să scăpăm de stimabilele vase şi rufării de spălat), mi-am propus să rezolv o hibă mai veche. Timpul e cam grăbit…
Pauza de lucru în ziua cu pricina însemna un ceas. Fix cât aș fi putut opta pentru: o umblătură în scop administrativ/ căscat gura prin târg/ cumpărat d-ale gurii/ citit în maşină… Am decis: la vânat de accesorii pentru mobilier. Vă explic.
Mânerele unui dulap (plastic, cam subțire) după al doilea/treilea montat-demontat, au cedat psihic. S-au rupt în 14, simplu. Nu-s nici eu cea mai atentă, fii-miu așijderea, nu neg. Aşadar, cu ruleta în poşetă, cu temele de casă scrise (distanţa dintre găurile pentru şuruburile mânerelor MĂ-SU-RA-TĂ, notată pe bilețel). Mândră-n tăte de așa elan, merg la magazin și solicit, sigură pe mine:
– Aș dori niște mânere de dulap cu distanţa dintre găurile şuruburilor de 13 cm.
Avem de 96, de 128, de… Sigur aţi măsurat bine?
– Doamnă, întreb serioasă, în cm sau mm?
– Milimetri!
– A, bine, atunci 130 mm.
-Avem numai de 128. Sunt standard. 
Băi, să fie, standard și astea? de 128 deci! Aleg designul, cu una bucată model uzat la poșetă pentru verificare, noul mâner delicat și rezistent (cum altfel!). Calculez în gând câte bucăți am nevoie, iau factura şi tule-o la montaj!
Arma din dotare, miștoaca din imagine: o multifuncţională cu 6 capete. ŞURUBELNIŢA. Musai-have în trusa casei. Cică nu ai nevoie de instruire pentru manevrare. Hop și eu precum Xena față cu inamicul, montez vârful în cruce potrivit şi pe cai! Primul mâner, montat brici! Norocul începătorului.
Sfat: Dacă nu ai apucat să faci ordine în hainele de vară-iarnă, uite cum faci treaba asta ad-hoc! Scapi căpăţâna de şurubelniţă printre haine. Parcă o-nghiţit-o ist balaur de dulap, ia-o de unde nu-i! Pacheţel de primăvară, la schimbarea garderobei sau te pui pe scormonit printre haine. Mă scarpin nervoasă în creştet, dau din umeri şi purced la lucrul meu, montez alt vârf să nu pierd vremea.
Între timp… La al 2-lea mâner zici că-mi spumega ficatul: distanţa dintre şuruburi nu dădea bine cu găurile din ușile dulapului. La al 3-lea, m-am prins (greu) că dacă le înşurubez eu niţel manual înainte de a pune unealta la treabă, merge brici şi unealta vine cu finisajul. Pfii la al 4-lea, maestră!
Când să mă împăunez mai bine, ajung la mânerele de la sertare. Acolo distanţa e de 127,89… acu-i circul! asudat, vorbe bune, scuipături… Noroc că nu am aruncat șuruburile vechi. Acu doară nu era să mă mai pricep să cer la magazin și șuruburi măsurate pentru sertare. Împins nițel șuruburile de la mânere decedate, pe diagonală (o forțare a standardului cum s-ar zice). Nene, ce frumos lucesc micuțele!
Îl strig pe fii-miu, ocupat cu căştile pe urechi, să mă laud. S-a speriat că urlă mumă-sa din dormitor: s-o fi lovit săraca, iar umblă cu vo „armă”. Mă felicită: „bravos, da ce era aşa de greu?” Bărbații ăștia…
Dragi domnițe (sau pentru cine e semi-nepriceputean ca mine) când vă cumpăraţi mânere noi pentru mobilier, luaţi măsuri. Și de precauţie! Măsuraţi distanţa dintre găurile pentru şuruburi, aia de la sertare şi cereţi şuruburi pentru de toate. Şi dacă nu aveţi şurubelinţă cu 6 capete, să vă cumpăraţi!
Senzorina şi Şurubelniţa cu 6 capete
*frilensăr – persoană care lucrează de capul său, pe plantația proprie sau colaborator cu alte plantații
Anunțuri
Publicat în Senzorina | Lasă un comentariu

Cești cu (po)vești

Puștoaică de vreo 8-10 ani, colecționam diverse lucruri în moda „permisă” de timpuri. „Surprize” de la guma de mestecat, șervețele colorate, ambalaje de bomboane și mai ales de ciocolată străină, timbre și colițe, cărți poștale, păpuși… Și ce-oi mai fi adunat… Toate mi-erau foarte dragi. Fiecare obiect era preluat cu multă curiozitate, cu vise și dorințe imprimate prin cutiile mele cu bogății. Majoritatea deloc accesibile la raft în magazinele de dinainte de 1989.

Realizez peste ani că mai păstrez ceva din meteahna colecțiilor. Adun cu drag, de teamă sau în virtutea inerției. Ori „poate oi mai avea nevoie ”. Cu valoare sentimentală sau cu niscaiva costuri. Multe sunt cadouri! Pe acestea din urmă obișnuiam să le păstrez cu conștiinciozitate. Fie că mă reprezentau sau nu. În semn de respect față de dăruitor. Apoi am înțeles că ar fi util să fac și curățenie. Am sortat pe categorii, le-am găsit chiar și destinatari. Darul dat mai departe poate aduce bucurii fără condiții. Iar sertarele eliberate își golesc plămânii zgomotos!

Așadar, iaca ce obsesie mai recentă mi-am descoperit: Ceștile sau cănile – de cafea/ceai/ce-ai prin casă. Fără pereche. Unicat. Personalizate. Creative. La set. Căni care mi-au făcut cu ochiul prin drumeții. Haioase. Cu atitudine. Sau primite de la oameni dragi. Multe am dăruit și eu la rândul meu.

Cafeaua aburește prietenos în ibric, râzând:
– Nu te-ai dezmeticit? deschide ochii și nările!
În fiecare dimineață mă scarpin ușor pe frunte. Pe care s-o aleg? Astfel pot să împart cafeaua cu câte un prieten. Zi de zi. Unul de aproape, altul de (foarte) departe. Salutul dimineții răzbate până la ei. Tăifăsuim în liniște câteva clipe. Apoi începem fiecare munca.
Admit. Sparg multe… la spălat. Pe cele ciobite le mai păstrez și le refolosesc: pun în ele flori, creioane colorate, ba chiar bucate. Am priceput însă că cioburile nu se bocesc, doar se adună cu grijă. Ba chiar aduc noroc! Alte cești le iau locul, odată cu povestea lor.

Luni: ceașca cu inimă mi-a șoptit: săptămână cu spor și cu atenție la inima ta!

Marți: ceașca cu teniși a bătut veselă din picior: nu uita nici de joacă, nici de mișcare!

Miercuri: cana neagră cu miez verde a ridicat din sprânceană: Scrie-ți ziua,  fă ordine în sertare și iubește!

Joi: cana solidă, sosită din depărtări exotice mă anunță: notează-ți dorințele în jurnalul de călătorii!

Vineri: ceșcuța cu litere grăbite anunță cu seriozitatea unui șef de proiect: termen de predare ora 15.00. Succes!

Sâmbătă: cana cu bucurii mă îmbrățișează de deget: e timpul pentru răgaz, dă-ți voie să te bucuri!

Duminică: cana lucioasă și încăpătoare așteaptă să fie umplută pe tihnă: Șăzi blândă și ia-mă de toartă!

Ceștile se mai ciobesc, își mai rup toarta, altele se fac țăndări. Miezul lor nu se risipește. Poveștile durează: calde, reci, dulci, amare, fierbinți, sleite de puteri. E singura colecție la care nu renunț.

Publicat în Fără categorie, Traista cu Prieteni | Lasă un comentariu

Nu aduce anu’ ce aduce sacu’!

Nu-mi propusesem să scriu despre vreo rezoluție de final sau de start de an! Deși mi-au trecut prin minte câteva dorințe limpezi pe care să le pun în practică în noul an. Dar nu despre asta este vorba. Ci despre un „cartof”…

Până atunci să vă fac cunoștință cu un personaj (nu tocmai fictiv) cu care mă identific (mă joc) de ceva vreme. Se numește Senzorina. Senzorina c’est moi, posesoarea Traistei cu Bucurii. Ordinea e aleatorie. Cine sunt? Mamă,  fiică, soră, prietenă, o muiere adevărată, o ființă în depline simțuri, defecte și calități, care și-a căpătat porecla taman de la ficiorul ei. Tam-nesam într-un dialog stradal hlizit:
Voi mamele aveți un fel de senzor în plus: la dezordine, la teme nefăcute, la minciuni, iar tu… ești așa o Senzorina, pricepi?
– Un soi de al 6-lea simț?
– Ce-i ăla? Nu știu… ai un senzor în cap și piuie ca o alarmă când simte câte ceva nasol! 

Senzorina gătește puțin, gustos, dar din ce în ce mai simplu. De lene sau de lehamite pe timpul pierdut cu bagatele. Pentru că m-am lăsat de țigări și de ciorbe. Nu de alta dar supele sunt mai clare și mai simple de făcut. Precum căile vieții. Deși Madam Senzorina a ales întotdeauna the hardest way, calea cea mai complicată.
Și cum ciorbe nu mai confecționez, da barabule mai pun la copt (cu unt și sare), zic să încep anul hotărât și să mă dreg cu niscaiva sport. Zis și făcut.
Iau una bucată sac de sală la dereticat, caut mănușile, echipamentul și papucii de sport și la o amănunțită scotocire hop surpriză: o frumusețe de cartof scofâlcit și încolțit, cu o coamă mândră de un punker cu creasta bine fixată. Nu mă întreb prea mult de unde a apărut tipul ăsta acolo și aleg rapid să dau viață amicului meu. Îi colorez ochi, nas și gură. Și iau cazul ca pe un gest de scuturare de harță, de încrâncenare și de oftat.
Un cartof nu e ceea ce pare, coaja lui se poate zbârci ca și noi odată cu anii, dar miezul copt e savuros și numa bun pe frig și pe timp de suspin. 

Și uite așa am avut niște revelații la final și start de an (într-un cumul de oftat, sughițuri și batiste umplute cu boceli și o tonă de bucurii și hlizeli pe suflet): în dar de nou prefix aniversar. Ș-am cujetat ba cu pretenele, romantic și frumos la un pocal de Malbec argentinian, ba prin troiene cu preteni cu simț superior față de mama natură, ba de la depărtare cu soră-mea din ordinul cizmelor și câte și mai câte…

Așadar, am decis în favoarea mea pe ist 2017 să:
* îmi aloc mai mult spațiu, timp, blândețe și prietenie proprie
* îmi strâng la suflet oamenii dragi și să nu le mai dau drumul (decât atunci când se simt ei sufocați și viceversa)
* nu mai accept să primesc palme fără merit și fără știre de la niminea, că nici lui Dumnezeu nu îi place pedeapsa
* casc ochii la fiecare clipă de bucurie din te miri ce, din orice întâmplare și cu oricine are ochi de văzut și de simțit
* mă disciplinez în ale muncii și voinței, cu bunăvoie
* fiu trup și suflețire numai pentru cin’mă merită (că rău nu i-o părea)
* nu mai țin blocate dubiile, suspiciunile, îndoielile și întrebările – mai bine le răsuflu pi tăti cu tact și dragoste
* să înțeleg și să accept pe fiecare așa cum e și să zburătăcesc orgoliile din traista mea că nu fac decât să erupă fierea
* o iau de la capăt acolo unde am pierdut șirul, fără să repet proba eșuată, mai bine să încerc una nouă
*să admit că iarna nu-i ca vara dar că poate fi la fel de frumoasă, dacă o las să fie!
* să pot râde de un cartof rătăcit în sacul de sală în loc să mă mir de unde a apărut sau să fiu scârbită de scofâlceala lui.
* să gust, să simt, să ating din toate câte puțin, să nu ratez nicio bucurie în cale!

Ce vă doresc și vouă: Fiți blânzi, buni, iubitori, bucuroși, atenți cu voi! Și cei din jur să vă simtă sufletele ca un magnet. Porniți al 6-lea simț. Și inspirați adânc. O să mai pută uneori. Restul e …bucurie!

 

Publicat în Senzorina | 2 comentarii

Caii și oamenii lor

Nu știu voi cum vă alintați sufletele, dar mie una, când îmi vine de odihnit sau de pus frână nițel la trudă, îmi vine dor de ducă. Și pentru că mă întrebați (sau nu) pe unde mi-au mai pășit tălpile, vă spui. Prietenii mei căutători de frumos m-au înhățat, pus șaua pe 4 roți și bice la drum!

Povestea se petrece la Gheorgheni, județul Harghita. Da, ați nimerit-o, tot la noi între hotare, la vecinii secui. Care de ceva vreme se ocupă cu îmbucurarea oamenilor la Sărbătoarea ecvestră secuiască. Ediția a IX-a anul acesta! Pe limba ei îi zice: Székelyföldi Lovas Ünnep O sărbătoare cu și despre cai și oameni: spectacol în deplinătatea cuvântului!

Durata: 2 zile pline.
Locație: ieșirea din orașul Gheorgheni (detalii gps pe pagina lor sau sunați la primăria locală, vă spun tot ce doriți și vă așteaptă și cu drag!) – o pajiște dichisită pentru eveniment, iarba tunsă, locuri de parcare marcate cu benzi și țăruși drept alei, voluntari cu veste fosforescente te îndrumă la intrare și îți oferă programul tipărit. În limba pe care o ghicesc trăgând cu ochiul la numărul mașinii.

Activități și oferte:  animale de mângâiat, cai de plimbat copii, târgul meșteșugarilor cu accesorii cabaline, feminine, vânătorești, briz-brizuri pentru copii mari și mici; langoși, kürtőskalács, turtă dulce, bere; concerte și dansuri cu trupe locale; concurs tematic de desen și proză pentru copii. Și premii.

Vârsta recomandată:
fără limite (ba chiar se dau premii la tombola pentru cel mai tânăr și cel mai vârstnic spectator)

Din programul-minune: concursuri de sărituri peste obstacole, concurs de stil pentru călăreți, concurs de îndemânare călare, concurs de atelaje cu doi cai, cascadorie pe cai, arcași pe cai, dresaje cu cai și ponei, concursul cailor de muncă.

Ce m-a impresionat:
– locul pitoresc și organizarea fără cusur și îmbulzeală deranjantă
– dialogul cailor cu oamenii sau a oamenilor cu caii, munca din spatele artei și comuniunea unor ființe frumoase-foc de la mama natură
– cascadoriile, precizia și posturile semețe, forța cabalină și cea masculină împletite într-un joc trup la trup, toate parcă scene turnate pe un platou de filmare în regia lui Sergiu Nicolaescu.
– primirea drapelului secuiesc și imnul interpretat de fanfara din Ditrău, interpretat cu mic cu mare de toți spectatorii localnici (!)
– costumele, trăsurile și atelajele, accesoriile rafinate și asortate ale cailor și jocheilor
– fundalul muzical din timpul concursurilor cu cai: Black Sabbath, Rolling Stones, Beatles(!)
– media de vârstă a jocheilor (80% femei): în jur de 25 de ani.

Favoriții mei:
– Paszka Lehel – pentru cascadorie pe cai, tras cu arcul de pe/sub/după cal, un fel de supererou live
– Hamza Viktoria, o tânără micuță dar cu o putere și inimoasă cât doi – pentru dresaj cu cai și ponei
–  Jocheul-femeie, nu am reușit să-i aflu numele, o tânără mulatră superbă, pentru cele mai elegante sărituri peste obstacole.

Acum puteți să rumegați în liniște imaginile și să decideți dacă ajungeți pe acele meleaguri, la la ediția X-a.
Eu mi-am umplut Traista, bucurii și vouă, că încap!

 

 

Publicat în Traista cu drumeții | Lasă un comentariu

Puțin din toate

Traista minții e plină cu idei și responsabilități.
Traista sufletului e plină cu visări și obstacole.
Traista inimii e plină cu bucurii și lacrimi.

Armonizarea lor ar fi rețeta magică de menținere a vitalității. Pe cât posibil. Și cum prin toate mormanele de publicații la modă (motivațional-spirituale) ne izbim în mod plăcut, util sau prea la grămadă de sfaturi și idei de-a gata, zic că nu e tocmai rău să le cernem pe-ale noastre prin sita personală.

Zice-se că Universul, forța divină, graficul destinului (sau cum doriți să le numiți) le potrivește pe toate, pentru fiecare dintre noi, după forma și „închipuirile” noastre. Adică suntem de fapt în cea mai mare parte responsabili de cele ce ni se întâmplă sau alegem. Și iac-așa îi transmitem Măriei Sale Universul gândurile iar el mișcă rotițele după cum le citește pe acolo, nu face diferențe între DA și NU. Deci grijă mare la ce (vă) gândiți!

Ce-ar fi să ne aliniem intențiile cu gândurile pentru a ne împlini visurile? De orice fel. De pildă cum ar fi să te trezești în vreo sâmbătă cu dor de ducă, pe coclauri! Sau în fiecare marți cu planul atribuțiilor de lucru ca și realizat? Iar ziua ta să se desfășoare conform „graficului” divin, acela care te poartă pe căi necunoscute și surprinzătoare. Să lași lucrurile să se întâmple. Să le privești de sub lentile, fără să (te) întrebi de unde vin. Să curgi odată cu drumul, la pas, pe două sau pe patru roți.

Pentru că tot mai des prietenii mă întreabă cum de …. și pe unde tot … umblu, vă zic drept! Mai pe nicăieri și pe oriunde. Munca împletită cu câte un sfert/jumătate de zi de plimbat pe coclauri, în natură sau aiurea pe mine mă încarcă mai mult decât somnul de duminica la amiază sau concediul la all-inclusive. De gustibus așadar!
Drept pentru care vă ofer un mic exemplu de coclaureală organizată cu o mână de prieteni de drag. Traseu cu buget mic și nivel de satisfacție ultra!
Cheile Bicazului (peisaje ca-n filmul Avatar). Gheorgheni. Miercurea-Ciuc (Harghita e un giudeț tare curat, cu orășele colorate și cu peisaje pline de surprize). Prânz la Hanul Basa (Basa Fogado) din Borzonț unde primești din partea casei (că ești lihnit de foame) pastă de jumeri cu ceapă roșie, pâine cu cartofi (neinclusă la plată!) și unde vă recomand varza secuiască.
Peste drum puteți vizita un mic Muzeu al satului, așezat cu multă dăruire de un localnic inimos cu tot ce-a agonisit din zonă.
Dacă vă nimeriți sâmbăta ca noi, s-ar putea să fiți „blocați” pe șosea de tradiții locale de nuntă (plus o coloană de vehicule 4×4 și baloane roz la oglinzile retrovizoare). Riscați să fiți serviți din mers cu  gustări sau câte un păhărel 🙂 Eu de emoție am refuzat pălinca 🙂

Baloți îmbietori de paie, nori în  jocurile razelor, surprizele vegetale cu efect de fata Morgana: închipuiri de lavandă cu minuni sălbatice. Imaginile grăiesc mai bine decât o pot face eu.
Durata: ziulica întreagă, pe tihnă, fotografie și bunăvoie.

Gândiți-vă gândul! Cereți compania prietenilor sau acceptați propunerile lor. Nu amânați, nu refuzați tot ce vă tihnește și vă face bine. Primiți în traista inimii bucuriile, visările și ideile.

Alegeri bune și câte puțin din toate!

„N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit! E de-ajuns un cântec, de-ajuns… și puțin infinit!”

Publicat în Fără categorie, Traista cu drumeții | Lasă un comentariu

Cucuteni.Coclauri.ro

Sub pretextul primăvăratic al cireșilor și vișinilor în floare, Traista se pornește cu prieteni de suflet la drum. Pe coclauri. În speță pe dealurile Cucutenilor, giudețul Iași, în apropierea zonei bahice a Cotnarilor. Am spus pomi înloriți, nu struguri, nu săriți la poftit de pe acum!

Cam în fiecare an ne delectăm vizual și olfactiv, iar prin iunie revenim să ciugulim fructele. Drumul ușor bombănit printre gropi urcă prin comuna Cucuteni, pe o uliță flancată dens de ambele părți de cireși și vișini înfloriți. Cocoțat,  Muzeul Cucuteni: ca o farfurie zburătoare proptită în vârful dealului. Nu știu ce-or fi făcut străbunii de-a lungul secolelor prin locurile aiestea, dar ai așa o senzație de uitare de griji și de împământare cu norii.

Așadar, dacă nu vă permiteți o vacanță scurtă la Machu Pichu, în Tunisia sau Egipt, închideți ochii și sunteți pe unde vă imaginați! (nu încetați să visați, totuși)

De fiecare dată mai descoperim o buruiană nouă prin locuri gata adulmecate. Iaca și primăvara asta, darnică foc în sălbăticii colorate și vietăți prietenoase. După sufletul oamenilor.

Am mângâiat cărăbuși, alintat șopârle parcă domesticite, scanat zările Cotnarilor și panorama Băicenilor. Admirat rușcuțe babane și dediței pufoși și ce mai vedeți prin poze, că nu mă mai pricep. Bonus: câmp de rapiță aproape înflorită la început de aprilie!

Și cum nu ne plictisim niciodată, am coborât și cățărat printre dealuri și ne-am pomenit taman în dunele de nisip. Ei poftim! Vegetație crescută din (aparent) nimic, melci și scoici și urme de fosile pe nisipul vălurit (cum ar spune prietenul nostru scriitor). Aventură cu buget redus, à coté de după dealuri. Ce se găsește aici: Punctul fosilifer Băiceni. Dinozauri nu cred…

Dacă nu îndrăzniți la portofel (ca alde mine) să vă puneți traista în avion către locuri exotice, vă puteți da pe aici cu papucii-n nisip. Prietena mea înțeleaptă vă recomandă o pereche de mănuși (de cauciuc, din alea de spălat vasele) în rucsac, perfecte la urcat 4×4.

Încărcătură energetică highest level. Sculpturi  din lemn plantate pe coline (vezi în foto „Zborul lui Icar”). Pipa păcii (opțională și metaforică) ca pe munte la Machu Pichu. Vibrație interioară moca. Totul gratis adică. (mă rog câtă benzină înghite un bondar negru sau o albinuță albă – prietenii noștri pe patru roți).

Forțaprimăveriicuvoi#

 

Publicat în Traista cu drumeții | Lasă un comentariu

Mâinile jucăușe

Duminică la amiază mi-am pus traista pe umăr, luat feciorul de aripă (vorba vine) și ne-am instalat timp de o oră în sala Studio a Teatrului Bacovia. Să ne bucurăm împreună de o piesă de teatru de animație. „Boogie Woogie”,  dedicată copiilor de peste 9 ani – pentru alde noi toți carevasăzică. Sub bagheta ludic-regizorală a actriței Mihaela Murafa.

Cronicile le puteți citi voi frumușel prin ziare, de pildă aici. Noi, spectatori cuminți și cu drag de joacă, vrem doar să vă spunem că e fain de văzut. Și că nouă ne-a plăcut.

Poveste despre oameni și struți. (Struți întrupați cu măiestrie prin mâinile și glasurile artiștilor). Oameni-struți. Familie. Iubire. Și despre micile „stele” rezultante ale cuplurilor de struți/oameni. Despre viață adevărată, dacă reușim să ne scuturăm fundul de pene, să batem din aripi și să scoatem ciocul la aer. În lumea palpabilă.

Altminteri, copii-adolescenți și copii-adulți, să recunoaștem: ne pierdem teribil în lumea virtuală și uităm adesea să ne bucurăm de holbatu-n stele. Un avertisment sau mai degrabă un îndemn cald și haios să ne punem pe trăit. Și să evadăm din WațAp sau Skcaip sau gen… 😀

Ce i-a plăcut lui fii-miu (preadolescent): „organizarea” mâinilor și a corpurilor, să iasă toate așa bine și să pară că struții ăia vorbesc și se mișcă odată; că sunt doi de Boogie – un struț și un fermier; actorul Tiberiu, că joacă fain și-mi place mie de el și că replicile de la telefon au fost cele mai haioase; că au stat de vorbă cu publicul și s-au prefăcut că aleg actorii dintre noi.

Ce mi-a plăcut mie (postadolescent): jocul magic de mâini care devin și guri, ochi și picioare deopotrivă și te uluiesc prin mișcări rapide și maiestuoase – să te prindă de nas în miezul poveștii; sincronizările atât de evident muncite; interacțiunea cu publicul și mai ales cu cei mici; mesajul transmis părinților și copiilor.

Ochiul preadolescentului: unii adulți din public se comportă mai ciudat decât niște copii.

Ochiul adultei-adolescentine: O mamă din public și-a asigurat puiul (ușor nerăbdător): „Și tu ești o steluță!” 

Despre Premiera și alte cele puteți urmări și în trailer, după tendințele caselor mai mari 🙂 Ca să vă întărâte, cum ar spune „teaserele” de specialitate.

Luați-vă micii struți de aripă și mergeți la teatru!

PS: Aceasta nu este o cronică de teatru, neam! Acestea sunt aplauze și admirație pentru munca și joaca celor 4 artiști, felicitări! Să ne mai faceți! 

Publicat în Fără categorie, Traista cu Prieteni | Lasă un comentariu