Pădurea tatuată

Motto: Acesta este un îndemn, o invitație la decizii conștiente. Povestiți mai departe!

Obiceiul Traistei este să vă împărtășească bucuriile pe care le descoperă cu ochii sau cu sufletul. Suprinzătoare sau din cele mai simple. Azi Traista e puțin mai sobră. Vă aduce aminte despre o frumusețe crestată/sfâșiată/ciopârțită.

Printre bucuriile Traistei se numără haihuiala prin păduri, dealuri, munți, cu prieteni. Îi mai zice trekking, eu îi spun umblat pe coclauri. Cu care, personal, îmi umplu bateriile pentru câte o nouă șarjă de muncă, de viață, de tumult urban.

Deunăzi, am pornit la pas pe un traseu ușurel – în zona Neamțului (între mănăstirile Bisericani și Neamț). Mereu ofertantă, pădurea dinspre munte te suprinde cu renașteri din piatră seacă, peisaje de acuarele, microființe colorate, bâzâitoare și oameni ai locului. Te rupi pentru câteva ore de scena urbană, de parcă nu ar exista decât prin bateriile externe, prietenii timpului și ai fotografiilor (îmi recunosc meteahna, dar preferabil să „inhalați din priviri” tot ce vă pică la drum).

În 6 km străbătuți prin pădure, la fiecare sută de metri, am remarcat cu tristețe, cum de zeci de ani, ființa umană a simțit nevoia să împărtășească posterității: trecerea lor pe acolo. Cu un marcaj ilegal, imoral și ireparabil. Scrijelind cu brutalitate în coaja copacilor. Numele lor. Al iubitei. Al prietenului. Anul. Durerea lor. Bucuria lor. Inconștiența lor. Boala lor… și cine mai știe câte… „Opere” de prin 1955… 1970…1999… până în prezent… Ca o arhivă cu dosare vii.

Am făcut și conexiunea cu apropierea de sanatoriul de boli pneumologice, de unde (cel mai probabil) bolnavii internați pe termen lung, în lupta lor cu boala au ajuns să-și înscrie durerile așa… Sau pur și simplu turiștii zonei… Încă mă mai doare cum OMUL, ființa superioară, cu putere de decizie, cu liber arbitru și dotat cu rațiune are inima să sfâșie o altă ființă, lipsită de apărare în fața creației primitive.

O pădure tatuată! mi-am șoptit amar… Copaci care au continuat să crească semeți, purtând urmele despotice. Cu verticalitate. Inel după inel. Cu puterea de a se obloji cu leacuri proprii. Rănile s-au extins și cicatrizat cu trecerea anilor. Literele și cifrele s-au lăbărțat. Unele s-au umplut cu verdele mușchiului care pansează „pielea” copacilor:
– Omule, te iert, eu rezist și găsesc o cale… tu nu mai ești ce erai…

Eternele sirene pe care cei curajoși și le tatuau (lipsiți de imaginație) pe brațele păroase și brute. Ei bine, da, am dat și aici de o sirenă! Antiteza tuturor bucuriilor naturale.

Fac involuntar comparația cu un tatuaj pe piele. Care este o alegere conștientă, provenită din bucurie, din tristețe, motive personale perfect de înțeles. A OAMENILOR. O poveste aleasă, gândită, desenată pe epidermă. Care nu se mai șterge și face parte din acea persoană. Frumos, nu?

Oare, tu, OMULE, care ai ales să tai în coajă vie, te-ai gândit dacă și copacului îi place metafora ta? Dacă e pregătit să îl doară atâția ani? Dacă, în mod brutal, ai primi același tratament? Fără să alegi tu modelul?

Dragi prieteni ai Bucuriilor, povestiți alor voștri, îndemnați-i să ia deciziile doar pentru ei. Să protejeze ceea ce tot ei vor folosi. Avem deja la îndemână darul lor: HÂRTIA. Acolo puteți scrijeli cuvinte în voie. Și mai mult de atât, tehnologia!

Caligrafiați conștient!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Traista cu drumeții. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s