Cică mersul pe bicicletă rămâne întipărit în memorie și te descurci peste 20 ani, dacă te reapuci. Rămâne să încerc. Am probat cu patinele de gheață, a funcționat. Iarna când ninge cu fulgi din ăia mari pufoși, îți vine să copilărești și să-i prinzi în palmă sau pe limbă. Și asta a funcționat. La fel se întâmplă cu pasiunile din adolescență sau din prima tinerețe. La unele renunți, pe altele le păstrezi în sertar sau libere, le mai dai frâu individual sau între prietenii tot mai puțini, care au aceleași interese.

Nostalgici sau umblând la sertarul propriu, o gașcă de oameni mișto (profesioniști sau amatori), legați prin aceeași pasiune pentru muzica rock au copt un eveniment-concert. O retrăire a rock-lui anilor ’90 din Bacău. O poveste despre noi toți cei care umblam cu jeansii rupți (iată acum sunt în tendințe), ascultam rock și încă mai mișcăm ceafa din reflex la câte un vers amintit… O perioadă de manifestare rebelă, de intensitate și libertate pe care ni le mai activăm mai greu azi, copleșiți de responsabilități și alte preocupări. Trei trupe ale vremii, oameni sosiți de prin lume, pe unde s-au împrăștiat fiecare cu viețile lor. Împreună cu trupe noi și adolescenți.

Despre protagoniști sau desfășurarea evenimentului găsiți prin presă, în rețelele sociale. Eu vă voi spune despre trăirea mea, poate și a multora din cei prezenți. Despre mine cea de demult și despre mine copilul-părinte de acum. Despre amuzamentul cu care am regustat o bucățică din nebunia de altădată. Unii au simțit nostalgie. Alții bucuria revederii. Sau surprinderea primei participări. Începuturi de drum ale noii generații. Biletul cel mai de preț al unui eveniment-reuniune este tocmai schimbul de experiențe. Bucuria de a cânta/asculta. Și de a vedea tinerii care continuă acest drum.

AZI (prezentul fără ore) am văzut mame care acum 20 de ani nu s-ar fi gândit să vină la concertele fiilor lor rockeri și bucuria că acum sunt în fața scenei. Prieteni, familii, foști colegi de trupe. Foste iubiri. Prieteni de demult, prieteni noi. Tați și fii/fiice pe aceeași scenă. Prieteni care au revenit dintre îngeri din iadul de la Colectiv. Sau îngeri care ne veghează de undeva departe și care ar fi tare mândri să fie acolo cu ei, să aplaude.

Vă amintiți de certurile de la chefuri, rivalitatea dintre găști, fetele cele mai râvnite, gecile de motor invidiate… Zâmbiți, nu? Sau poate ridicați din sprânceană?  În bucuria de azi nu mai încap încrâncenare, mânii, rivalitate, discordie, îngâmfare… aparent importante la 15-20 de ani. Azi e despre pasiune, muzică și continuare. Copiii care împărtășesc aceeași pasiune pentru rock au parte de experiențe care topesc limitele de vârstă și de distanță. E îndrumarea potrivită de care noua generație are nevoie. Mulți dintre noi suntem acum părinți și cel mai bun lucru pe care îl putem da este să le fim aproape în ceea ce fac de plăcere. Mergem împreună la concerte rock, la teatru, la film, la distracție. Ne mândrim când ei sunt protagoniștii scenei. Ne dorim ca ei să cânte, să danseze, să creeze, să alerge, să înscrie goluri… după propriile dorințe. Pasiunea se poate transmite sau din ea pot învăța cum să o primească pe a lor în inimă. Așa vor fi mândri la rândul lor de ceea ce au făcut de drag și vor zâmbi fericiți la realizările copiilor lor.

Spiritul tânăr și copilăreala din fiecare din noi e darul unic pe care nu ți-l poate lua nimeni. E un soi de body language cu care putem comunica între generații fără să ne împiedicăm în diferențe și limitări.

Putem accepta/adopta noile tendințe și gusturi ale tinerilor. Și ei pot înțelege plăcerile noastre nostalgice. Ba mai putem purta plete sau pantaloni de piele și la 40, 50, 60 de ani… Fără să fim ridicoli, fără să ne pese de prejudecăți.

Mersul pe bicicletă și pe patine se reamintește, fulgii mari de zăpadă se pot prinde pe limbă. Părinții, bunicii, prietenii-adulți pot să se bucure și să fie împreună cu copiii/tinerii în același loc. Rock on, oameni buni!