Singurul manual pe care îl ador

Puține lucruri mă țin în casă sâmbăta. Îmi caut de treabă prin urbe sau îmi atârn camera foto la gât și dau fuga la primul metru de pădure de lângă oraș. Ieri planul a fost deturnat. Nici urmă de curățenie, bucătărit, lucrat ca o mamă și antreprenoare independentă serioasă. Cu o cafea intergalatică (am văzut eu adjectivul ăsta undeva și mi s-a părut cool), m-am strâns ghem pe canapea, și doar colegul de birou a reușit temporar să spulbere liniștea. Motanul s-a apucat să ronțăie conștiincios din creionul verde cu care mă înarmasem să studiez Ghidul scriitorului începător. Pe cel roșu îl rodeam eu pașnic, în momente de mirare, el pe cel verde, în momente de plăcere. Ca în orice grup de lectură, toți membrii citesc aceeași carte, iar opiniile sunt diferite.

„Rescrierea seamănă cu antibioticul – nu-ți place gustul, dar te scapă de infecții.”

Așa se face că și colega mea de suferință creativă, o tipă specială, cu părul albastru, care scrie bine, a simțit ieri în timp ce citea din Ghid că energia autoarei, Liviana Tane, e printre noi. Ea e profa noastră de scriere creativă. Ne-am adunat 8 oameni (care mai de care mai ciudat) la cursul ei să învățăm cum e treaba cu scrisul. Între timp Liviana ne-a lăsat să ne smulgem șuvițele albastre, verzi și mai ales albe între noi. Masochiști cum suntem, ne întâlnim în continuare ca să ne citim textele. (paranteza e mare și cam narativă, dar ca să înțelegeți de unde pleacă iubirea mea pentru Liv și ce mă recomandă să vă povestesc despre cartea ei).

Prietena mea cu păr albastru s-a liniștit, acum știe că e unică, și a descoperit în ghid două lucruri interesante. Liantul de la distanță dintre noi două a fost dat de pijamalele în care ne aflam în calitate de cititoare și de faptul că amândouă am auzit vocea Livianei citindu-i cartea. Nici vorbă de spiritism, ci doar pentru că ea scrie cum vorbește. Prima regulă pe care mi-o fac afiș pe frunte de câte ori mă fură valuri filosofice sau gânduri bolunde.
Scrie o propoziție adevărată, parcă o aud pe Liv!

Mi-am luat și notițe ca să pricep mai bine treaba cu structura, tehnica Show don’t tell și scara abstractivității care mă ucid cu sânge cald. M-am scărpinat în ureche cu creionul roșu cu care am subliniat frazele de geniu la care am râs cu gura până la locul unde mă scarpin. Cu cel verde, pe care l-am împrumutat de la motan, am marcat pasajele despre exercițiile practice la care vreau să revin. Și ici-colo am desenat inimioare pentru recomandările de cărți, filme și autori de interes.

Pe la jumătatea cărții, m-am cutremurat, pentru prima dată în viață EU ador un manual și nu mă pot dezlipi de el. Singurul!
Pentru că despre orice scrie – tehnici, exemple pe text, teorii abstracte, Liv o face cu umor și cu argumente, ca într-o Poveste. Fix cum îmi place! Culmea, nu e doar despre literatură.

Ghidul ăsta NU poate să fie de interes pentru tine care lucrezi sau ești pasionat de robotică, utilaje industriale, zootehnică, fotografie, bijuterii, modă sau cosmetice, fizioterapie sau medicamente.
Doar dacă trebuie sau vrei să scrii despre domeniul tău. Oare ai și tu un public țință, care trebuie să-ți înțeleagă mesajul, vrei să îl emoționezi când citește despre impactul substanțelor nocive asupra mediului sau animalelor, vrei să-l faci să zâmbească atunci când își cumpără o cremă produsă de tine? Nu prea cred, dar poți încerca să-l citești.

Și cum mă gândeam eu la alții ca să împărtășesc utilitatea acestui ghid, mi-am zis că merit o pauză de realitate. Am ieșit la cumpărături, unde m-am întâlnit cu o colegă de liceu și din una-n alta mi-a amintit cum ne alinta profu’ de fizică pe cei de la profil uman: „capete încețoșate”. Pe vremea când scriam pe bănci, în jurnale aruncate prin beci, pe jeanșii rupți în genunchi sau pe foi. Mi-am amintit de o temă genială dată de profu’ de română – un eseu cu tema NASUL! Minte încetoșată, nu l-am păstrat și i-am dat omului dreptate! Aș fi scutit 20 de ani de asteptare până să apară profa de scriere creativă și să pricep că scrisul e și de nasul meu.

Așa că am revenit să continui lectura – ca orice cititor respectabil, mi-am asigurat condițiile minime, un pahar cu vin roșu, cafea și bonus un buchet de trandafiri, m-am gândit să-mi fac o coroniță pentru „lectura exhaustivă a unui manual într-o zi”. Numai că fix după ultima pagină, am pus florile înapoi în apă și i le-am dăruit Livianei pentru munca ei autentică și folositoare.
– Dacă tot îți aud vocea printre propozitii, sigur poți să vezi și buchetul de trandafiri galbeni (sper că îți place galbenul, știi cum zic).

Paradoxal, la finalul unei zile așa ciudate, fii-miu, se uită cruciș când la mă-sa, când la motan. Animalul ținea cu dinții de creionul deja ferfeniță, doxa de carte, apoi îl mușcă și pe fii-miu de bun venit în sala noastră de lectură. Tânărul ne-a analizat cât eram de ciudați și i-a trântit motanului cea mai autentică propoziție (poate că apucase să citească doar titlul ghidului de pe canapea):
– Ești o carcasă de răutate, plină de iubire pe dinăuntru, îl scărpină după ureche pe motanul mușcăcios.
– De unde ai scos asta, mă, fără să citești? urechile mele și ale motanului au înghețat de admirație.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s