N-ai nevoie de foarte multe…

ca să fii fericit, zice Cântecul

Zău! e o duminică mohorâtă, dar destul de caldă, cu toate migrenele cauzate de presiunea atmosferică (pe cine să dau vina!). Și tocmai am vizionat filmul „Sieranevada” în regia lui Cristi Puiu – recunosc, cu efort de răbdare pentru durata și povestea statică. Dar m-a pus pe gânduri.
Cum că fiecare dintre noi credem că nu avem ceea ce ne dorim. Fie tânjim după activități mai intense, mai atractive, după avuții, după parteneri ireali (a se citi ideali, aka inexistenți), după familii și prieteni în număr mare. Sau taman pe dos, după liniște, în cazul celor mulți. Recunosc că adesea îmi doresc câte ceva din ceeea ce pare că nu am. Și mă frâmântă. Și mă mâhnește. Și mă enervează.
Recunoști și tu? Te provoc, prietene, la un dialog sincer cu cel din oglinda ta. Am curajul să spun că mă cert adesea cu cea de la mine din oglindă. Atunci când, mofturoasă, supărată, îngândurată, tristă, îmi spune că lumea e mică, dură, plină de greutăți și de motive de oftat. Sau de singurătate. Am atins un ciob ascuțit!?

Copii, părinți, prieteni, frați, colegi, parteneri, tot noianul ăsta de „împrejur” al tău devine adesea ceva îndepărtat. Oricat de mult am, resimt uneori solitudinea/lipsa/dorul. Și pun pariu că și tu o simți. Cu toate fotografiile zâmbitoare și armonia de prin haine.

Azi am pornit gânditoare pe străzi. Cu povestea filmului de mai sus în minte. (O familie numeroasă, contextul unui parastas, probleme interne, cuplul, mătușile, mama, tradițiile, înjurăturile, nemulțumirile… tipic și nimic anormal). Și mă gândeam: când îți lipsește tumultul nu te-ai putea gândi la imaginea asta? de care nu numai că nu ai nevoie, ci te și agasează?

În drumul meu, o femeie, parcă fără vârstă, vindea lăcrămioare. Cumpăr un buchețel și mirosul lor îmi transferă dispoziția.  Traversez străzi pustii de duminică, din când în când miros din buchet. În curtea unei case cu grădină, o doamnă așteaptă pe cineva la poartă, cu un buchet mare de lăcrămioare pe care îl miroase cu sete. Ne-am zâmbit  când ne-am intersectat privirile și mi-a zărit buchețelul:
– Ei, dar și dvs. aveți!
– Da, sunt grozave, ale dvs. sunt și culese personal!

Ajung în vizită la prieteni dragi, stăm la poveste și primesc în dar un pachet de cafea cu iz de ciocolată. La țanc! Nu mai aveam un strop de cafea acasă. Ești în gandul altcuiva cu un gest, un dar!

Mă întorc spre casă, refăcând traseul străzilor prea liniștite. O pisică neagră, de pe trotuarul opus se pornește să traverseze, dă cu ochii de mine și parcă zâmbind se oprește și se așază pe loc:

  • Treci tu prima, poftește! (pisicile negre sunt la fel de bune și prietenoase, lăsați prostiile)

Pe lângă rondurile cu lalele înflorite, care mai de care mai frumoase, sunt tentată să le fotografiez. Dar mă opresc:
Mai bine le privești!

Un bătrân trece pe lângă mine și, ca și cum suntem vecini sau cunoștințe vechi, mă salută și-mi zâmbește:
– Săru-mâna, Hristos a Înviat!
– Adevărat! Bună ziua!

Cam de câte motive am nevoie să simt și să observ? Ba da! Doare când plângi de dor. Ba da! Arde când (ți se pare că) ești neîndreptățit, singur, marginalizat, mințit. Ba da! Ne trebuie mereu altceva. Și mie!
Dar Azi m-am bucurat de mărunțișuri. Atât!

PS: Ai dreptate, așa ar trebui să fie fiecare zi, buni am mai fi! Dar lucrurile aparent rele le zgândăresc pe cele aparent bune.  Să vă bucurați, de orice!

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Traista cu fel de fel de bucurii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s