Traista minții e plină cu idei și responsabilități.
Traista sufletului e plină cu visări și obstacole.
Traista inimii e plină cu bucurii și lacrimi.
Armonizarea lor ar fi rețeta magică de menținere a vitalității. Pe cât posibil. Și cum prin toate mormanele de publicații la modă (motivațional-spirituale) ne izbim în mod plăcut, util sau prea la grămadă de sfaturi și idei de-a gata, zic că nu e tocmai rău să le cernem pe-ale noastre prin sita personală.
Zice-se că Universul, forța divină, graficul destinului (sau cum doriți să le numiți) le potrivește pe toate, pentru fiecare dintre noi, după forma și „închipuirile” noastre. Adică suntem de fapt în cea mai mare parte responsabili de cele ce ni se întâmplă sau alegem. Și iac-așa îi transmitem Măriei Sale Universul gândurile iar el mișcă rotițele după cum le citește pe acolo, nu face diferențe între DA și NU. Deci grijă mare la ce (vă) gândiți!
Ce-ar fi să ne aliniem intențiile cu gândurile pentru a ne împlini visurile? De orice fel. De pildă cum ar fi să te trezești în vreo sâmbătă cu dor de ducă, pe coclauri! Sau în fiecare marți cu planul atribuțiilor de lucru ca și realizat? Iar ziua ta să se desfășoare conform „graficului” divin, acela care te poartă pe căi necunoscute și surprinzătoare. Să lași lucrurile să se întâmple. Să le privești de sub lentile, fără să (te) întrebi de unde vin. Să curgi odată cu drumul, la pas, pe două sau pe patru roți.
Pentru că tot mai des prietenii mă întreabă cum de …. și pe unde tot … umblu, vă zic drept! Mai pe nicăieri și pe oriunde. Munca împletită cu câte un sfert/jumătate de zi de plimbat pe coclauri, în natură sau aiurea pe mine mă încarcă mai mult decât somnul de duminica la amiază sau concediul la all-inclusive. De gustibus așadar!
Drept pentru care vă ofer un mic exemplu de coclaureală organizată cu o mână de prieteni de drag. Traseu cu buget mic și nivel de satisfacție ultra!
Cheile Bicazului (peisaje ca-n filmul Avatar). Gheorgheni. Miercurea-Ciuc (Harghita e un giudeț tare curat, cu orășele colorate și cu peisaje pline de surprize). Prânz la Hanul Basa (Basa Fogado) din Borzonț unde primești din partea casei (că ești lihnit de foame) pastă de jumeri cu ceapă roșie, pâine cu cartofi (neinclusă la plată!) și unde vă recomand varza secuiască.
Peste drum puteți vizita un mic Muzeu al satului, așezat cu multă dăruire de un localnic inimos cu tot ce-a agonisit din zonă.
Dacă vă nimeriți sâmbăta ca noi, s-ar putea să fiți „blocați” pe șosea de tradiții locale de nuntă (plus o coloană de vehicule 4×4 și baloane roz la oglinzile retrovizoare). Riscați să fiți serviți din mers cu gustări sau câte un păhărel 🙂 Eu de emoție am refuzat pălinca 🙂
Baloți îmbietori de paie, nori în jocurile razelor, surprizele vegetale cu efect de fata Morgana: închipuiri de lavandă cu minuni sălbatice. Imaginile grăiesc mai bine decât o pot face eu.
Durata: ziulica întreagă, pe tihnă, fotografie și bunăvoie.
Gândiți-vă gândul! Cereți compania prietenilor sau acceptați propunerile lor. Nu amânați, nu refuzați tot ce vă tihnește și vă face bine. Primiți în traista inimii bucuriile, visările și ideile.
Alegeri bune și câte puțin din toate!
„N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit! E de-ajuns un cântec, de-ajuns… și puțin infinit!”
Traistacubucurii 