Cluj Rulz!

Cu 22 de ani în urmă (fix!) m-am îndrăgostit. Coup de foudre, să fim „bineînțeleși”! Am hălăduit prin el fără să îl cunosc câtuși de puțin. Am inspirat parfumul lui atât de nou și proaspăt. Am visat să mă mut cu el…

Așadar, vara asta am rumegat, m-am certat cu mine, am făcut trasee, închipuiri, hărți. Cu gând de ducă!  Am cârâit cât am mârâit, mi-am dat cu stângu-n dreptu ca o capricoarnă autentică (că e drum lung, că nu știu, c-oi păți…). Până într-o zi: am primit ordin de delegație. Executarea!  Bagaje pe ultima sută (cât două roți de rezervă laolaltă), plin de benzină, verificat presiune, ulei, lichid de parbriz (da, da de parcă am plecat la pețit).

Albinuțo*, hai, soro, la drum lung și frumos, că nu ne-om plictisi strop! Ce traseeeeu! m-am holbat cu poftă prin parbriz ore în șir!

Așadar ne-am reîntâlnit. Amu, no! Ce îmbrățișare! Vă închipuiți. Că mi-o plăcut încă o dată și ceva în plus! Tot de el, firește. Cum îl cheamă? CLUJ! 🙂 Hei, nu nu … nu e vreo odraslă cu merțan și cu nume avangardist. E taman orașul, ce credeați despre mine?

Cel mai grozav lucru care mi se întâmplă în acest oraș sunt prietenii, Clujissimi dragi tare. Prietenul de suflet, Bucătarul leneș m-a găzduit, plimbat, hrănit și scuturat din pernele mele moldave. Mi-au ieșit fulgii! De bucurie!

Delegația de o săptămână s-a lăsat cu: muncă dimineața, la biroul flexibil instalat lângă plita de gătit și cafea (x 3) pe balcon cu colegul-vrăbioi. Plimbări pe placul meu pe coclauri minunate: Cheile Turzii, micul oraș Turda cu clădiri chic și arhitectură colorată, Salina Turda – o bijuterie sărată și luminată, cu niște instalații artistice ca niște OZN-uri.

Străzile Clujului sunt pline de culoare, de oameni degajați. Vestimentație atât de diversă și de non-conformistă, încât am renunțat puțin (până și eu) la șuvița no.27 în cele câteva zile. Și-am admirat pe stradă cu cel mai mișto tatuaj pe spate feminin. Un aer de je m’en fiche în cel mai fin și bun sens al mentalității sănătoase. Într-un cuvânt: lejeritate!

Terasele și bistrourile locului sunt demne de bifat pe lista mea de turism culinaro-bahic: în topul meu se află Camino pentru amplasament, atmosferă și ciolanul cu hrean testat, urmat de Corso cu negresă și limonadă delicioase și inventivitatea mesajelor de promovare  și vestita Varză a la Cluj de la … Vărzărie desigur, bună rău și ieftină. Ah să nu uit de coctkailurile afumate cu rozmarin și alte șmecherii de la Charlie.
Evident toate sunt recomandările „profi” ale prietenei mele, fin connaisseur.

Și musai să vă povestesc de festivalul Jazz in the Park pe care l-am prins cu încântare în timpul delegației mele. Am picat fix după Electric Castle și înainte de Untold. Mai bine, că m-am întors teafără acasă 😀
Ce s-a întâmplat pe la Jazz in the Park e infim de spus în cuvinte, mai degrabă grăiesc imaginile și încercați voi la anul frumușel să-l gustați. Pot să vă spun că parcuri, pub-uri și locuri pline de muzică bună, de oameni frumoși și relaxați, de evenimente atât de diferite m-au încântat pe mine din plin. Cele mai mișto pahare elegante de vin pentru picnic, din plastic. Cafea cu sirop de lavandă în premieră de la Tea Mobil. Bere cu cântec la propriu de la Staropramen – băieții ăștia sunt de-o creativitate teribil de jucăușă de eveniment. M-am căpătat și cu o bere muncită la mașina de scris – dedicație fulger tastată de prietena-mi cu zulufi. Ce mai încolo-ncoace, atmosferă pentru absolut toată lumea, cu muzică bună, cu cei de la Noha plini de zvâc, cu mult jazz și blues, cu târg de carte, cu expoziție de pictură, cu hamac la copac, cu căței și bebeluși, cu tango, cu tarabe cu hand-made.
Fără mici și grătare!!! Uraaaaa!

Dacă v-am făcut gândurile sau rândurile țăndări cu atâta vorbărie despre iubitul meu, urcați-vă în mașină, tren, avion sau porniți la pas pe aleile lui și alegeți voi un eveniment pe plac. Eu una mă gândesc să mă mut din nou. Visatu-i liber, nu-i așa? 😀 Îi musai-have!

Vara asta m-am (re)îndrăgostit, vorba lui Tudor Chirilă (Vara asta). De Cluj!!!
Vă țuc, no, cu bucurie!

*Albinuța este prietena mea de nădejde pe patru roți.

Publicitate

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Și eu tot zic de ceva timp că mai fac o vizită, de plăcere de data asta, nu în delegație. :p Aș ruga prietena comună să-mi dea și mie ponturi de locuri faine și să facă și pe ghidul, dacă binevoiește. 😉 Rămâne numai să ne hotărâm și să ne sincronizăm. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. De plăcere musai 🙂 Delegația mea a fost una provocată 🙂 Dăm ponturi cu siguranță! La sincronizări cât mai multe! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Păi hotărâți-vă odată. Recomand perioada Jazz in the Park, pentru că e cu muzică pe aproape toate gusturile. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Recomand și eu 😀

      Apreciază

  4. Reblogged this on Clujis(s)ime and commented:
    De la prietena noastră cu traistă și bucurii, cum se vede Clujul de la distanță și drum lung.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Traistacubucurii Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s