Stau şi mă întreb adesea dacă bârfa, cârcoteala, critica infimă, răutăcismele intenţionate sau gratuite nu-s cumva definitorii pentru ce ni se întâmplă pe plai mioritic, în speţă ist moldav.
Anca Sigartau​ a aterizat la Bacău ca o ploaie de vară după o secetă de 100 de ani. A preluat conducerea unui teatru – pare-se că şi-a suflecat mânecile bine şi s-a pus să spele ţoale, ca pe vremea bunicii, la zolitor, fără dispozitive moderne. Şi uite aşa ne-am trezit, uluiţi, cu un festival de teatru. De două săptămâni: Theaterstock Bacău​.

A zguduit un oraş din amorţirea lui ternă şi plumbuită. A gâdilat nări, a mângâiat ochi, a alintat urechi, a trezit glasuri. A iscat şi comentarii şi strâmbături din nas şi ofuscări fonice. Nicidată nu poţi mulţumi o mulţime, şi e firesc să fim diverşi, asta face frumuseţea Omului.
Nu mă pricep nici la politică, nici la cifre, nici la urzeli de niciun fel. Pentru că nu mă interesează. Nu ştiu costurile, premisele, neînţelegerile care au iscat acuze şi nemulţumiri.

Ştiu doar că sunt un spectator dintre cei foarte mulţi, enorm de mulţi, care ar opri-o pe doamna Anca pe stradă, numai să o strângă în braţe. I-aş turna o ceaşcă de cafea caldă şi i-aş spune: „Mulţumesc! Am trăit două săptămâni cu ochii-n 14! De bucurie!” Vocea ghiduşă de la desene animate cu care fiul meu a crescut şi o recunoaşte din prima: „e vocea ei, mami!”. Omul acesta mărunţel şi cu suflu de energie de la o poştă – cu echipă, cu oameni de acolo, de dincolo, de aici… ei ştiu cu ce şi cum au muncit, nu noi din afară – ne-a lăsat bucuria de a spera la încă o vară cu o sacoşă de minuni. În stradă, în săli de spectacole, peste tot… pentru toate buzunarele.

Avem şi la Bacău oameni talentaţi, i-am văzut şi îi felicit pe cei care înţeleg noul, care îşi asumă schimbarea. Am văzut actori băcăuani implicaţi, în săli, prin public, să asigure locurile, să ne fie bine. Şi i-am mai văzut şi jucând. Şi mi-au plăcut. Am văzut şi pe chipurile lor bucuria animării!
Anca Sigartău apărea ba în sala mare a teatrului, să lămurească mici incidente legate de locurile în sală, ba pe stradă între două spectacole pe asfalt, ba pe scena vreunei săli de teatru jucând un nou rol. Un lider omniprezent, nu am idee cum, dar am văzut-o cu ochii mei.

Citiţi voi şi trageţi concluzii unde s-a ajuns cu criticile, suspiciunile, acuzele şi poziţia dumneaei: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=10153676639637863&id=835497862

Eu, biet spectator trezit din amorţire şi încântat la maximum de cele petrecute mai sus, (că doar arta nu se face fără public, priceput+nepriceput cum e el) vin doar şi întreb: UCIDEM TOT CE E FRUMOS PENTRU SUFLET de amorul „artei de a ne pricepe-la-toate”?

În numele publicului fericit că trăieşte şi nu doarme, MULŢUMESC echipei Theaterstock şi le ţin pumnii să se/ne reanime şi în vara lui 2016! Om conta şi noi, publicul… ăsta dispus să plătească un bilet în semn de apreciere.

O traistă băcăuană-spectator, cu bucurii teatrale. Fără pretenţii de niciun fel.